Bărbat din Romuli, reţinut după ce şi-a agresat soţia
Agresor reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, cercetat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție
În seara de 4 noiembrie, în urma cercetărilor și monitorizării stării conflictuale într-un dosar penal de violență în familie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 53 de ani, din Romuli.
Împotriva bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu care a fost confirmat ulterior de către Judecătoria Năsăud. Astfel, la data de 27 octombrie a.c., în timp ce se afla la domiciliu, bărbatul și-ar fi agresat soția, o femeie de 47 de ani. În după-masa de ieri, acesta și-ar fi agresat din nou soția, iar în urma intervenției polițiștilor, a fost reținut pentru 24 de ore.
Bărbatul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie. În cursul zilei de astăzi, va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
UPDATE:
Bărbatul reținut pentru 24 de ore și cerceat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările în acest dosar continuă de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Citiţi şi:
- Bărbat din Romuli, reţinut după ce şi-a agresat soţia în mod repetat
- În arest pentru 24 de ore. Un bărbat din Negrileşti, cercetat pentru violență în familie, amenințare și nerespectarea ordinului de protecție
- Bărbat din Crainimăt reţinut după ce și-ar fi agresat fizic soția
- Bărbat de 53 de ani din Bistriţa, reținut! Şi-ar fi agresat soţia şi fiica, iar ulterior a revenit acasă, deşi avea ordin de protecţie
- Bărbat din Dorolea, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție! Și-a agresat soția și a amenințat-o
Adaugă comentariu nou