Doliu în familia viceprimarului comunei Târlişua. Tatăl acestuia, Dumitru Pop, a trecut la cele veşnice
Vin, 11/27/2020 - 13:47
† Suntem alături de domnul viceprimar al comunei Târlișua și familia acestuia, acum, la ceas de pierdere și trecere la cele veşnice a tatălui acestuia, domnul Dumitru Pop. Cu siguranță, toți cei care l-am cunoscut am apreciat întotdeauna bunătatea și omenia dânsului.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace, iar familiei să îi dea putere să treacă peste această grea încercare!
COLECTIVUL PRIMĂRIEI TÂRLIȘUA ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI
Citiţi şi:
- Familia dr. Mihai Bărcan, îndoliată! Tatăl acestuia, dr. Daniel Bărcan, fost director al Spitalul de Recuperare Borșa, a trecut poarta veşniciei!
- Sărbătoare pentru comunitatea din Târlișua. Artiști de top au bucurat inimile sutelor de spectatori
- Durere fără margini la Târlişua. Marius devine înger pentru copiii lui, mult prea devreme, în urma unui accident tragic
- Mitropolitul Andrei şi episcopul Evloghie, din Bulgaria, au binecuvântat Centrul Sf. Filaret din Târlişua. Crucea Transilvană, acordată primarului Vlăduţ Purja
- Emoţii în familia primarului Sorin Hognogi. Fiul acestuia, David, a cerut în căsătorie pe aleasa inimii lui, Alexandra!

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 16:00
34 de percheziții în Bistrița-Năsăud. Arme letale și muniție descoperite în Operațiunea Jupiter Lun, 10:28
Prefectul Teofil Cioarba a depus jurământul de credință. Respect și soluții pentru cetățeni Lun, 08:20
LIBERTATEA (S. U. A.) din 1929. Reformă administrativă – Eminescu – Dansuri românești – L. Șăineanu Cultura
Din numărul 6/1929 al publicației „Libertatea” („Liberty”), ce apărea în Detroit (S. U. A.),...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou