După 50 de ani, binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Caila. Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Adrian Datu
Lun, 12/14/2020 - 09:31
În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii din Caila, Protopopiatul Beclean.
Cu acest prilej, în biserica parohială ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.
Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, starețul Mănăstirii Nușeni, protosinghelul Paisie Iloaie, preotul paroh Adrian Datu, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat faptul că Sfânta Liturghie este Ospățul Credinței, la care trebuie să participăm cu toții, fără să ne găsim scuze.
În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Transylvania Byzantica” din Bistrița.
Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Adrian Datu. Epitropul Valentin Țigăoan și cântărețul bisericesc Ioan Bujor (cântăreț de peste 40 de ani în satul Caila), au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar doamna contabil Leontina-Mărioara Bungărdean a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.
Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, în prezența credincioșilor și a oficialităților locale și județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Scurt istoric
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Caila, filie a Parohiei Şieu-Sfântu, din Protopopiatul Beclean, a fost construită pe temelia vechii biserici, în perioada 1971-1974, păstrându-se doar iconostasul, care datează din secolul al XVIII-lea.
Între anii 1972-1974 a fost împodobită cu pictură tradițională în tehnica tempera, lăcașul de cult fiind sfințit la data de 22 septembrie 1974, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, paroh fiind preotul Vicențiu Doru Zinveliu, actualul protopop de Beclean.
În ultima perioadă, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, fiind schimbat acoperișul și altele.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat lucrările de renovare de la biserica din Caila și de la casa parohială din Șieu-Sfântu. Parohul Adrian Datu, hirotesit iconom stavrofor
- Binecuvântare arhierească la Caila. Mitropolitul Andrei a sfinţit lucrările capelei
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la Hramul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Beclean. A fost binecuvântată noua casă parohială
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat Parohia Mititei. Parohul Călin Imbuzan, hirotesit iconom. Diaconul Olimpiu Vidican, hirotonit preot la Nimigea de Sus
- Preşedintele Emil Radu Moldovan, mitropolitul Andrei şi stareţul Mănăstirii Rohia, Cetățeni de Onoare ai comunei Negrilești. Primarul Dumitru Costin, distins cu Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 19:44
Darul din via lui Veluț Lun, 19:40
Românii din Spania, ambasadori ai tradiției românești la Festivalul folcloric din Herencia Lun, 14:51
CAS BN extinde rețeaua medicală: 38 de noi furnizori au intrat în relație contractuală în 2026 Cultura
„Nu arunca diamante în calea porcilor”, spune o vorbă românească, și ea ne atrage atenția, cu...
Comentarii
Iuliu -
Lun, 16:13
După ce PSD a dărâmat guvernul Bolojan din care a făcut parte printr-o moțiune de cenzură alături...
un cetatean -
Lun, 14:56
Voi validati coruptia si minciuna, ceea ce nu contine programul lui Siegfried Muresan!
O căpușă sărmană -
Lun, 14:44
Important este să nu falimenteze căpușa de la TAROM.
Perfect -
Lun, 14:32
Deoarece, vorba lui Băsescu, pesediștii doresc, dacă se poate, un premier fără diplomă de...
Iuliu -
Lun, 12:42
Premierul desemnat i-a transmis lui Sorin Grindeanu o listă cu propuneri ale PSD care se regăsesc...
Aniversări
În zi de naștere, transmitem gândurile noastre de bine interpretei de muzică populară Olimpia Deneș, dorindu-i multă sănătate, putere de muncă,...
La popas aniversar - 27 septembrie - transmitem gândurile noastre bune doamnei profesor Ana Capotă, directorul Școlii Gimnaziale Livezile.
În zi de naştere, îi dorim artistului, sculptorului MAXIM DUMITRAŞ, director al Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, multă sănătate, energie,...























Adaugă comentariu nou