Deputatul Daniel Suciu: Doar au mințit că vor eliminarea pensiilor speciale, asta pentru a obține voturi!
Mie, 02/10/2021 - 10:55
Doar au mințit că vor eliminarea pensiilor speciale, asta pentru a obține voturi!
Serbăm azi 681 de zile de la promisiunea celebră că vor elimina în 30 de zile benefiicile speciale, și nu au făcut nimic.
Eu mi-am dat demisia din ultimul mandat pentru că nu doream acest privilegiu, dar niciun liberal beneficiar nu a renunțat la această pensie. Și sunt zeci, unii chiar celebri.
A, să nu uit..Rareș Bogdan, pe când te vedem promovând în Parlamentul European o inițiativă care să anuleze pensiile pentru europarlamentari, că tot speciale sunt, doar că-n euro?
Altfel, ești doar un ipocrit!
Citiţi şi:
- Proiectul de lege privind pensiile speciale, adoptat de Camera Deputaților
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Pensiile speciale, o formă de populism selectiv care trebuie înlăturat
- Parlamentarii USR cer din nou sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în urma deciziei CCR
- Valer Avram, un nou mandat la Măgura Ilvei, cu 80% din voturi!
- Călin Stan (preşedinte USR B-N): Eliminarea tuturor pensiilor speciale, repararea Legilor Justiţiei şi reforma electorală, priorităţi parlamentare!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva este locul de naștere al lui Apostol Bologa,...
Comentarii
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...























Comentarii
Ipocritule, voi le-ati acordat! Nu mai arunca cortoful fierbinte ca ati intrecut masura!Cand te privesti in oglinda ce vezi?
Adaugă comentariu nou