Primarul Dorin Vlașin: Năsăudul are nevoie de un Plan Urbanistic General nou! Năsăudeanca dr. Paula Cimpoieș, cooptată în echipă!
Năsăudul are nevoie de un Plan Urbanistic General nou, fiindcă potențialul de dezvoltare al orașului este ținut în loc de regulamente urbanistice stabilite pe baza nevoilor orașului de acum mai bine de 15 ani. Orașul nostru este binecuvântat să fie localizat într-un cadru geografic și climatic foarte plăcut dar, din păcate, suprafețele de teren utilizabile sunt foarte limitate. Regulamentele urbanistice nu mai corespund nevoilor actuale și asta ne limitează potențialul de dezvoltare, anunță primarul Dorin Vlașin, într-o postare pe facebook.
Primarul a anunțat că a fost formată o echipă în cadrul Primăriei, fiind cooptată o expertă în urbanism din Năsăud care să îi sprijine de-a lungul acestui proiect important. "Paula Cimpoieș este Doctor în Planificare Teritorială și aduce valoare echipei Primăriei fiindcă studiile și experiența o recomandă și cunoaște foarte bine specificul zonei, asfel încât o să putem răspunde foarte bine nevoilor noastre. Am avut întâlniri repetate în care s-au discutat atât propunerile specialiștilor cât și cele ale cetățenilor. De asemenea, lucrăm la stabilirea temei de proiectare și a caietului de sarcini, dar până la finalizarea lor suntem deschiși la discuții cu toți cetățenii dornici să participe la dezvoltarea orașului", transmite Dorin Vlașin.
Punctele prioritare identificate în stabilirea noilor regulamente urbanistice sunt:
- Extinderea zonei de teren intravilan al orașului;
- Extinderea spațiilor verzi în scop recreativ;
- Realocarea zonei industriale;
- Regenerare urbană:
"Întreaga documentație rezultată în urma contractării unei firme specializată în realizarea de Planuri Urbanistice Generale va fi scoasă in dezbatere publică, astfel încât cetățenii și agenții economici năsăudeni să poată veni cu idei și propuneri noi.
Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru răbdarea și înțelegerea de care dați dovadă cu noua echipă de conducere a administrației locale. Împreună, cu solidaritate și implicare, vom crește comunitatea și dezvolta orașul nostru! Este o onoare să fiu în slujba voastră! Năsăudul înainte de toate!", menționează primarul Vlașin.
Citiţi şi:
- Documentaţia pentru varianta ocolitoare a Năsăudului, în aşteptarea avizului de la APM BN
- După o jumătate de secol, str. Griviţei din Năsăud are o nouă înfăţişare
- Dorin Vlașin: Această zi este cu și despre viitorul nostru, al fiecăruia în parte!
- Primarul Dorin Vlaşin: A fost un an investiţional bun, la Năsăud, în ciuda vremurilor! Vom începe în forţă proiectele, în 2023!
- Primarul Dorin Vlaşin: Regenerarea urbană a cartierului de blocuri, o prioritate! Ne vom axa pe modernizarea spitalului şi a şcolilor năsăudene
Adaugă comentariu nou