Pregătirile pentru Recensământul General Agricol, în toi! Prefectul Stelian Dolha, la instruirea de la Beclean
Mar, 04/13/2021 - 20:06
În zilele de 12-13 aprilie a.c. a avut loc instruirea personalului care va contribui la activitățile pentru realizarea Recensământului General Agricol, care se va desfășura în perioada 10 mai – 31 iulie 2021.
La una dintre instruirile de astăzi, din Beclean, organizată pentru zonele Negrilești, Căianu Mic și Uriu, a luat parte și prefectul Stelian Dolha, care a transmis următorul mesaj:
„Observ cu mulțumire că pregătirea Recensământului General Agricol în județul nostru se defășoară într-o manieră eficientă. Aș spune că cea mai importantă etapă din întregul demers constă în instruirea recenzorilor, pentru că o bună instruire și o bună înțelegere a regulamentelor asigură o completare cât mai corectă a formularelor și un proces de lucru cât mai operativ. Este foarte importantă munca dumneavoastră din perioada următoare, mai ales că acest recensământ se realizează la zece ani și constituie un indice general cu care vom compara situația anterioară, iar în baza rezultatelor putem face anumite predicții în ceea ce privește direcția de dezvoltare a domeniului agricol”.
Informații suplimentare:
În perioada 10 mai -31 iulie 2021 este organizat Recensământul General Agricol de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile teritoriale din subordinea acestora, sub coordonarea și controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Informațiile vor fi colectate de la utilizatorii suprafețelor agricole și/sau deținătorii de efective de animale printr-un interviu față în față cu capul/şeful exploataţiei agricole cu și fără personalitate juridică, după caz, sau cu o altă persoană din cadrul acesteia care poate furniza informaţiile solicitate, prin intermediul unui chestionar electronic instalat pe un echipament informatic portabil.
Recensământul va evidenţia schimbările intervenite de la Recensământul General Agricol 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce privește situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor aflate sub restricții de mediu, a efectivelor de animale și adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală etc.
Rezultatele Recensământului vor fi utilizate de către decidenți, cercetători, fermieri și publicul larg, pentru a înțelege mai bine starea și structura sectorului agricol, impactul agriculturii asupra mediului și monitorizarea și evaluarea Politicii Agricole Comune.
Recensământul Agricol de probă în județul Bistrița-Năsăud a avut loc în perioada 12-23 octombrie 2020, fiind selectate în total un număr de 100 de exploatații agricole individuale plus cele cu personalitate juridică din comunele Budacu de Jos și Livezile.
Citiţi şi:
- Instruirea personalului implicat în Recensământul General Agricol, la final. Ing. Nuţu Tabără: Mulţumim colegilor de la Statistică şi din Direcţia Agricolă
- În perioada 10 mai-31 iulie, se desfăşoară Recensământul General Agricol!
- A început Recensământul General Agricol! Datele vor fi colectate până în 31 iulie!
- În judeţ, circa 700 de recenzori vor bate din poartă în poartă
- Recensământul general agricol

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În periodicul „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr....
Comentarii
victor Stir -
Vin, 22:59
Un cărturar cu o întindere culturală înfiorătoare!
Mult succes!
Vasile Ciurgăuan -
Vin, 22:02
Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească in pace. A fost Directorul Școlii și profesorul meu de...
Vasile Ciurgăuan -
Vin, 22:01
Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească in pace. A fost Directorul Școlii și profesorul meu de...
Rus Augustin -
Vin, 16:56
Drum bun spre veșnicie domnule profesor, răsplată cerească după fapte.
Condoleanțe familiei...
Viorica Telcean -
Vin, 15:21
Dumnezeu sa o odihneasca in pace.Sincere condoleante pentru pierderea suferita,pentru Jeni si Sandu...
Aniversări
La popas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit sincere urări și felicitări doamnei avocat Monica Săsărman, consilier Cabinet Președinte...
În zi de naștere, adresăm calde urări de bine domnului colonel inginer Cristian Bucur, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență...
La popas aniversar, adresăm calde urări de bine doamnei profesor Monica Buboly, directorul Colegiului Național "Andrei Mureșanu" Bistrița.























Adaugă comentariu nou