În perioada 10 mai-31 iulie, se desfăşoară Recensământul General Agricol!

Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud

CE ESTE RECENSĂMÂNTUL GENERAL AGRICOL?

Recensământul General Agricol este o acţiune de mare anvergură care va asigura informaţiile complexe şi datele statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agricole și de dezvoltare rurală. Legislaţia europeană referitoare la structura exploatațiilor agricole şi recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) prevăd organizarea şi efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de 10 ani. Datele și informațiile vor fi colectate de la utilizatorii suprafețelor agricole și/ sau deținătorii de efective de animale. Conform metodologiei Uniunii Europene, la toți indicatorii referitori la suprafețele agricole se aplică principiul utilizării, iar la cei referitori la efectivele de animale se aplică principiul proprietății. Datele vor fi colectate la nivelul întregii exploatații agricole indiferent în câte locații utilizează suprafețe agricole sau deține efective de animale.

CÂND SE DESFĂȘOARĂ?

 Colectarea datelor se efectuează în perioada 10 mai - 31 iulie 2021.

CUM SE DESFĂȘOARĂ?

Interviu față în față cu capul/şeful exploataţiei agricole cu și fără personalitate juridică, după caz, sau cu o altă persoană din cadrul acesteia care poate furniza informaţiile solicitate, prin intermediul unui chestionar electronic instalat pe un echipament informatic portabil.

CINE ORGANIZEAZĂ RECENSĂMÂNTUL GENERAL AGRICOL?

Pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului se realizează de către Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile teritoriale din subordinea acestora, sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

DE CE ESTE IMPORTANT?

Recensământul General Agricol 2020 va evidenţia schimbările intervenite de la Recensământul General Agricol 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce priveşte situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală, etc. Rezultatele Recensământului General Agricol trebuie să răspundă atât cerințelor europene pentru respectarea criteriilor de comparabilitate internaţională, cât și cerințelor naționale, asigurând informații care vor fi utilizate de către decidenți politici, cercetători, fermieri și publicul larg, pentru a înțelege mai bine starea și structura sectorului agricol și impactul agriculturii asupra mediului. Recensământul va furniza indicatori statistici pentru monitorizarea și evaluarea Politicii Agricole Comune care, în anul 2018, a sprijinit fermierii europeni cu 58,82 miliarde euro, sumă ce a reprezentat aproape 40% din bugetul global al Uniunii Europene.

*** 

Ca țară cu cele mai multe și printre cele mai mici exploatații agricole, România deține circa 33% din numărul total de exploatații agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 ha/ exploatație, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul uniunii, de 16,6 ha/exploatație, importanța rezultatelor recensământului agricol de - vine evidentă pentru fundamentarea Politicii Agri - cole Comune care să asigure țării noastre un sector agricol competitiv și durabil.

Datele vor permite urmărirea și a unor indicatori statistici de agri-mediu care măsoară impactul agriculturii asupra mediului.

Astfel, se vor putea susține dezbateri cu privire la o serie de politici, inclusiv politica agricolă co - mună, politica de dezvoltare rurală, politicile de mediu și așa-numitul acord verde.

De asemenea, datele vor contribui la identificarea și afla - rea răspunsurilor la o gamă largă de probleme structu - rale care ar putea ajuta la elaborarea politicilor, cum ar fi: Cine va face agricultură în viitor având în vedere struc - tura pe grupe de vârstă a fermierilor?

Câte femei mai lucrează în agricultură?

Dispar fermele familiale?

Devine agricultura dominată de marile întreprinderi?

Există o creștere a ponderii agriculturii ecologice?

Cum influențează agricultura atât în mod pozitiv cât și negativ mediul? Cum se schimbă metodele de producție?

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5