Heliportul de pe Spitalul Județean de Urgență, recepționat! Un elicopter SMURD a avut misiunea de calibrare a echipamentelor!
Administrația județeană a recepționat lucrările la heliportul de pe platforma Spitalului Județean de Urgență Bistrița, un elicopter SMURD de la Târgu Mureș făcând calibrarea echipamentelor, în urma celor 3 simulări de "aterizare". Heliportul va deveni operațional, după obținrerea autorizării de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a menționat că e un moment de mare bucurie, povestea acestei investiții începând în 2015. „Povestea unui heliport pe platforma spitalului din Bistrița e o realitate, de fapt e o realitate din noiembrie 2020, când a fost finalizată construcția. De atunci facem demersuri birocratice pentru a-l acredita și pentru a-l autoriza. Suntem tot mai aproape de final, au fost angajați oamenii care vor deservi heliportul, au fost instruiți. În această seară, are loc un zbor de calibrare și de reglare a echipamentelor, iar într-un termen scurt, de o lună, o lună și jumătate, sperăm să fie operațional. Compania din București care a câștigat licitația pentru întocmirea documentației de autorizare și care a pregătit personalul de specialitate e pe final cu documentația”, a explicat președintele Radu Moldovan.
Proiectul de construcție a heliportului a fost finanțat integral din bugetul Consiliului Județean, având o valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro. „E primul heliport pe platforma unui spital județean de urgență în România, mai avem 2 heliporturi funcționale în curtea Spitalului Universitar din București și în curtea Spitalului Municipal din Oradea. Mă bucur că acest proiect este finalizat și că odată cu punerea în funcțiune a acestei investiții, sigur că multe vieți ale concetățenilor noștri vor fi salvate. Se reduc foarte mult timpii de transfer. Mă bucur că am reușit să facem acest lucru, într-un termen de maximum 2 luni vă vom invita să inaugurăm și cea mai modernă unitate de primiri urgențe din România, o investiție mixtă, 1,5 milioane de euro fonduri europene, 1,3 milioane euro din bugetul prorpiu al Consiliului Județean. Din vechea UPU de 328 metrin pătrați, vom inaugura o UPU de circa 1400 mp, dotată cu echipamente de ultimă generație”.
Contractul de proiectare şi execuţie a fost adjudecat de asocierea Grup Construcţii Est SA din Iaşi şi SC ABC Development Aviation SRL din Bucureşti, valoarea fiind de aproximativ 1,5 milioane euro. Construcția a cuprins înlocuirea acoperișului pe întreaga suprafață a spitalului; construcție nouă peste etajul 5, și anume o platformă; heliport, rampă acces lift existent, pasarelă acces lift și spațiu tehnic şi liftul care va conecta Unitatea de Primiri Urgențe cu heliportul.
“Pentru Spitalul Județean de Urgență, în primul rând este un pas spre normalitate. SJU Bistrița este primul spital județean, care nu este clinic, care va avea heliport operational, după ce finalizăm partea de certificare a acestuia. Săptămâna viitoare cred că vom reuși să depunem la Autoritatea Aeronautică Civilă Română documentația tehnică. (…) Autoritatea Aeronautică are un termen de 120 zile pentru rezolvarea unui astfel de dosar, dar nu cred că sunt atâtea dosare încât acesta să nu fie prioritar”, a declarat managerul unității spitalicești.
Potrivit acestuia, în prezent sunt 13 persoane angajate, administratorul heliportului fiind, conform legii, chiar managerul spitalului. “Vom avea permanență, va fi un heliport autorizat și pentru zborurile de noapte. În permanență, 3 persoane vor fi aici”, a explicat Gabriel Lazany.
Managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, a precizat că elicopterul SMURD va aduce și pacienți la Bistrița, așa cum s-a întâmplat și anul acesta, când a aterizat la ISU. În context, acesta a amintit de proiectul de extindere a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care este depus la Ministerul Fondurilor Europene, care vizează 14.000 mp noi de construcție, urmând să fie relocate o serie de secții, dar și înființate noi specialități, precum cardiologia intervențională, gastroenterologia intervențională.
Reprezentantul companiei ABC Development Aviation, comandorul Romeo Lupu, și-a amintit de toate locațiile unde a fost nevoit să aterizeze cu elicopterul SMURD la Bistrița, de la baza de agrement, pe terenul de sport de la Liviu, apoi pe terenul de sport de la baza militară, finalmente în incinta ISU. Acesta a menționat că toate heliporturile destinate SMURD din țară sunt opera lor. “Suntem bucuroși că acest proiect a decurs foarte bine și că am avut parteneri serioși care au fost hotărâți în a-l finalize. Suntem într-o etapă de final, adică doar certificarea Autorității Aeronautice. În țară, funcționează un sistem prespitalicesc în 8 baze, iar elicopterele execută 3 genuri de misiuni - primare (direct la locul accidentului de unde se preiau pacienți în stare gravă și care sunt duși la cea mai apropiată unitate spitalicească), secundare (transport interspitalicesc) și special (transport de organe sau echipe medicale pentru transplant”, a explicat comandorul Lupu.
Reprezentantul companiei ABC Development Aviation, comandorul Romeo Lupu, și-a amintit de toate locațiile unde a fost nevoit să aterizeze cu elicopterul SMURD, de la baza de agrement, pe terenul de sport de la Liviu, apoi pe terenul de sport de la baza militară, finalmente în incinta ISU.
Citiţi şi:
- Heliportul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, SMURD BN1, acreditat şi operaţional!
- Președintele Radu Moldovan, la 11 ani de SMURD în Bistrița-Năsăud: Vă sprijinim! Heliportul, aproape finalizat!
- Veste bună de la spital! Lucrările de la heliport avansează!
- Gabriel Lazany, managerul SJU Bistriţa: Lucrările la heliport sunt în grafic
- Al treilea heliport din țară este pe punctul de a aștepta primul elicopter, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița!
Adaugă comentariu nou