Episcopul Benedict Bistrițeanu a sfințit Capelă mortuară din Dumitra. Părintele Marius Moldovan, hirotesit iconom stravrofor, preotulului Ioan Moldovan i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” şi primarului Bălăjan Gheorghe - Ordinul „Mihai Vodă”
În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 6 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Dumitra, Protopopiatul Năsăud, prilej cu care a liturghisit și a binecuvântat noua Capelă mortuară din localitate.
De la ora 10:00, în biserica parohială ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, protosinghelul Teofan Timiș, preotul paroh Marius Moldovan, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la exemplul Mântuitorului care l-a vindecat pe orbul din naștere, Preasfinția Sa a arătat cum trebuie să ne comportăm cu semenii noștri.
La finalul slujbei, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate, construită recent cu sprijinul Primăriei Dumitra.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Marius Moldovan, fostului paroh, preotului pensionar Ioan Moldovan, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar primarului comunei Dumitra, Bălăjan Gheorghe, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Credincioșii din Dumitra se roagă într-o biserică construită în perioada 1890-1899, de cultul evanghelic-lutheran, de la care a fost cumpărată de Parohia Ortodoxă Dumitra, în anul 1974.
După ce a fost renovată și adaptată slujirii cultului ortodox, în anul 1977 biserica a fost sfinţită de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Citiţi şi:
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la Șieu. Parohul Ioan Creţa, hirotesit iconom stavrofor, primarul Ioan Cifor, distins cu Ordinul „Mihai Vodă”!
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Șopteriu. Crucea Transilvană pentru primarul Dumitru Tomșa, preotul Leon Oltean, hirotesit iconom stravrofor. Sfințirea Capelei mortuare
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Corvinești, la resfințirea bisericii. Preotul paroh Vlad Murgoi, hirotesit întru iconom savrofor
- Episcopul-Vicar Benedict Bistrițeanul, la sărbătoarea comunității din Galații Bistriței. Preotul paroh Marian Bulbuc, hirotesit iconom. Primarul Vasile Vermeșan, distins cu Ordinul Mihai Vodă
- Episcopul Benedict Bistrițeanul a sfinţit casă parohială și capela mortuară din Ocnița
Adaugă comentariu nou