DSP B-N lansează Campania “Protecția solară – un pas important spre sănătate!”
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bistrița-Năsăud, în colaborare cu medicii de familie, organizează în luna august 2021, activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanța protecției solare, în prevenirea cancerelor de piele.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare 4 minute o persoană moare de cancer de piele;legătura dintre expunerea la soare şi cancerele de piele a fost descoperită abia în 1956; în România peste 1000 de persoane sunt diagnosticate anual cu melanom malign, iar aproape o treime decedează din cauza acestei afecţiuni.
Scopul Campaniei este conștientizarea populației cu privire la necesitatea adoptării de comportamente protective pentru a preveni apariția cancerelor de piele, în mod special a melanomului malign, a afecţiunilor oculare şi a altor patologii secundare expunerii excesive la radiaţii ultraviolete.
Obiectivul principal al Campaniei este creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la riscul apariţiei afecţiunilor maligne la nivelul tegumentelor sau a altor afecţiuni datorate expunerii excesive la soare.
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.
Bucuraţi-vă în siguranţă de soare!
Nu uitaţi - pălăria şi ochelarii de soare, hidratarea corespunzătoare, utilizarea cremelor de protecţie solară!
Director executiv,
Dr. Anca Andrițoiu
Citiţi şi:
- DSP BN: Protecția solară – un pas important spre sănătate!, campania lunii august
- Prevenirea cancerului de piele, a afecţiunilor oculare şi a altor efecte ale expunerii la radiaţiile UV solare asupra sănătăţi
- Efecte directe si indirecte ale schimbarilor climatice asupra sanatatii umane
- Dr. Doina Petri: Protejaţi-vă împotriva efectelor expunerii la radiaţiile UV solare!
- EXPUNEREA LA SOARE SI MELANOMUL
Adaugă comentariu nou