Rețete ușoare perfecte pentru cina în familie

Cina este cea mai controversată masă a zilei, mulți susținând că nu ar trebui să mâncăm seara, atât din motive de siluetă, cât și pentru propria sănătate. Nutriționiștii spun însă că toate cele trei mese principale ale zilei sunt importante, iar în ceea ce privește cina, contează mai puțin ora la care o servești, cât ceea ce mănânci.

Mai precis sunt recomandate feluri ușoare, bogate în vitamine, proteine slabe, la care se adaugă cantități mai mici de carbohidrați și grăsimi esențiale. Iată câteva rețete „de seară”, care conțin toți acești nutrienți și sunt perfecte pentru o cină în familie!

 

Salată Caesar

Pentru o astfel de rețetă foarte simplu de preparat ai nevoie de:

  • un piept de pui dezosat;

  • salată verde sau iceberg;

  • câteva frunze de rucola;

  • două ouă fierte tari;

  • roșii cherry;

  • ulei de măsline;

  • parmezan;

  • sare și piper, după gust.

Cea mai „complicată” operațiune este prepararea cărnii de pui, care se taie fâșii, se condimentează, după care se pune pe grătar sau pe o plită încinsă. După ce puiul s-a rumenit, ouăle și roșiile cherry se taie rondele, apoi se amestecă bine cu bucățile de piept și frunzele de salată și rucola. Se adaugă puțin ulei de măsline, sare, piper, iar pe deasupra se presară parmezan ras.

O altă rețetă din aceeași categorie este cea de salată de pui cu sos sriracha și busuioc, ce are ca ingredient principal tot pieptul de pui.

Chilli con carne

Cunoscuta mâncare mexicană este ușor de preparat și la tine în bucătărie, dacă ai la îndemână toate cele necesare. Mai precis:

  • o jumătate de kilogram de carne de vită tocată;

  • 400 de grame de fasole roșie prefiartă;

  • 2-3 roșii;

  • o ceapă;

  • 3 căței de usturoi;

  • un ardei gras;

  • doi ardei iuți uscați;

  • o linguriță de boia dulce;

  • o linguriță de chimion măcinat;

  • o linguriță de oregano;

  • 4 linguri de ulei de măsline;

  • sare și piper, după gust.

Ceapa, ardeiul gras, roșiile și usturoiul se taie cubulețe, după care se pune uleiul la încins într-o tigaie. Mai întâi se adaugă ceapa, usturoiul și ardeiul gras, iar după ce acestea se călesc aproximativ un minut, se adaugă ardeii iuți pisați mărunt, chimionul, boiaua dulce și oregano. Se mai lasă încă un minut, timp în care se amestecă bine totul, după care se adaugă carnea tocată, condimentând cu sare și piper. Tigaia se lasă la foc mediu aproximativ 20 de minute, după care se pun și roșiile tăiate cubulețe și 150 de mililitri de apă sau de vin alb sau roșu sec. După încă 20 de minute, când sosul a devenit consistent, se adaugă și boabele de fasole, bine scurse în prealabil. Tigaia se mai lasă 10 minute la foc mic, iar apoi cina poate fi servită.

Paste cu usturoi

Pastele conțin acei carbohidrați de care vorbeam mai devreme, așa că sunt numai bune de servit la cină. Pentru rețeta propusă de noi, ai nevoie de:

  • o cutie de paste tagliatelle;

  • ulei de măsline;

  • 3-4 căței de usturoi;

  • 2-3 linguri de smântână slabă;

  • sare și piper, după gust.

Pastele se fierb bine, iar în acest timp, usturoiul se zdrobește mărunt și se amestecă apoi cu uleiul de măsline și smântâna. Se adaugă sare și piper, și astfel se obține un topping delicios, care se adaugă peste pastele fierte.

Dacă ți se pare că smântâna nu este un ingredient foarte potrivit pentru masa de seară, o poți înlocui cu un sos de roșii, iar rezultatul final va fi la fel de delicios.

Este recomandat totuși ca masa de seară să fie luată până la ora 20.00, nu imediat înainte de culcare, pentru a evita apariția arsurilor gastrice și a indigestiilor pe timpul nopții.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5