Piaţa Decebal va fi modernizată printr-un credit contractat de Primăria Bistriţa
Primarul Ioan Turc a declarat că una dintre priorităţile administraţiei o reprezintă modernizarea Pieţei Decebal. În proiectul de buget este prevăzută suma de 250.000 lei pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice.
„Modernizarea Pieţei Decebal o vom realiza din credit, în primul rând pentru că oraşul are nevoie de această piaţă cât de repede. Ştiţi ce condiţii sunt în Piaţa Decebal. Pe de altă parte, pentru a nu subţia componenta de bani europeni pe o investiţie care altminteri este generatoare de venit. În toate oraşele bine administrate, pieţele aduc bani, nu consumă bani. La noi, în condiţiile în care nu avem piaţă, subvenţionăm activitatea.
Gândim un proiect generos în care să se regăsească ulterior producătorii locali, comercianţii, să avem o zonă cu produse industriale cu specific în zona activităţii agricole şi parcare”, a explicat primarul Ioan Turc.
Potrivit acestuia, în acest an ar urma să se elaboreze Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, ulterior se va demara procedura de achiziţie pentru lucrări, care ar urma să înceapă la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor. Odată demersul început, 100% vom avea o piaţă modernă, a garantat primarul Turc.
Citiţi şi:
- Modernizarea Pieţei Decebal, în prima etapă! Proiecte de regenerare urbană pentru Independenţei Nord şi Andrei Mureşanu
- Piaţa Decebal se va închide de anul viitor! Ioan Turc: Vom avea cea mai modernă piaţă agroalimentară din România
- Primăria Bistriţa va amenaja 24 de parcări rezidenţiale cu aproximativ 2000 locuri! Străzile vizate!
- Primarul Ioan Turc: Peste 50% din bugetul general al municipiului Bistriţa va fi alocat investiţiilor. Oraşul se transformă vizibil!
- Primarul Ioan Turc: S-au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru noua piață agroalimentară Decebal!
Adaugă comentariu nou