Expo Bistrița Grădina & Ambianța 2022 și-a deschis porțile pe Pietonalul Liviu Rebreanu!

Expo          Bistrița Grădina & Ambianța 2022 își deschide porțile către vizitatori începând de astăzi și până duminică, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ocazie cu care CCIBN continuă tradiția formată deja cu Liceul de Arte Corneliu Baba, invitând elevii  să participe la expoziție cu produse din ceramică, desene în paspartu și tablouri.

Cu  ocazia reluării evenimentelor CCIBN, prin prima expoziție din acest an care întâmpină  primăvara așa cum se cuvine cu produse diversificate pentru casă și grădină  „Expo Grădina & Ambianța, 2022”, ne face o mare plăcere să anunțăm că și în acest an, participă elevii Liceului de Arte Corneliu Baba, Bistrița, care vor expune lucrări de artă, produse din ceramică, desene în paspartu și tablouri, continuând  tradiția de colaborare pe care am avut-o, an de an, prin participarea la diverse expoziții.

Prin această inițiativă, ne dorim să stimulăm antreprenoriatul în rândul tinerilor și încurajăm bistrițenii să achiziționeze produsele lor, ajutând astfel elevii, să își asigure materialele necesare pentru lucrările pe care le vor avea de realizat  în perioada următoare.

Implicarea micilor artiști este atât un exercițiu de antreprenoriat, care le oferă un rol în conștientizarea  muncii lor și o deschidere către societate, pe cât poate fi și un mic imbold din partea noastră, a societății, pentru dăinuirea artei și al zâmbetului pe care îl oferă o lucrare frumoasă.

Puțin cu puțin se face mai mult, om cu om se formează o comunitate mândră și unită, care  iubește arta, munca și încurajează valorile acestora, transmite Monica Mureșan – Secretar General CCIBN.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5