Deputatul Diana Morar: Mult succes, miniștrilor liberali Marcel Ioan Boloș și Sebastian Burduja!
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele prin care i-a numit pe ce doi în funcțiile menționate, pe baza propunerilor trimise de premierul Nicolae Ionel Ciucă. Marcel Ioan Boloș și Sebastian Burduja au fost nominalizați pentru aceste funcții de Biroul Executiv al PNL.
Marcel Ioan Boloș este un profesionist al fondurilor europene cu experiență în domeniu la toate nivelurile administrației: local (Primăria Oradea), regional (ADR Nord-Vest), central (ministru al Fondurilor Europene, noiembrie 2019-decembrie 2020). Absorbția fondurilor europene a fost accelerată pe perioada mandatului său de ministru, banii fiind folosiți, printre altele, pentru investiții în sănătate, educație și pentru sprijinirea mediului de afaceri. Marcel Ioan Boloș este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universității din Oradea. Este autor unic a două manuale, coautor a trei manuale și autor a 42 de lucrări publicate în volumele unor sesiuni de comunicări ştiinţifice recunoscute de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învătământul Superior.
Sebastian Burduja este licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea Stanford. În 2011 a absolvit un master în Politici Publice la Harvard Kennedy School of Government - Universitatea Harvard şi un master în Administrarea Afacerilor la Harvard Business School - Universitatea Harvard. În 2019 a devenit doctor în Economie şi Afaceri Internaţionale, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti - Departamentul de Relaţii Economice Internaţionale.
Mult succes, miniștrilor liberali!, a transmis pe pagina de facebook deputatul Diana Morar.
Citiţi şi:
- Bogdan Gruia Ivan, propus ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării!
- Conferinţa "România digitală, România liberală", moderată de deputatul Diana Morar. Ministrul Sebastian Burduja: Guvernul şi-a asumat ca prioritate zero transformarea digitală a ţării!
- Guvernul PNL: Cine sunt miniștrii propuși de premierul desemnat Ludovic Orban
- Studiul de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a Năsăudului, lansat în licitație!
- Preşedintele PNL B-N, Ioan Turc: Rezultatele rotativei guvernamentale arată forţa şi puterea liderilor PNL. Adrian Veştea, cel mai calificat ministru al Dezvoltării
Adaugă comentariu nou