COPIII

COPIII

Copiii râd

ca silabele într-un cuvânt

şi privesc

peste zidul nedumeririi.

Copiii plâng

ca roua dimineţii

când se varsă

peste alfabetul zilei.

Copiii se bucură

de iarna bunicilor

şi gerul

le umple inima de căldură.

Copiii întreabă

de ce umbra aleargă

după ei

ca păsările

 după  văzduh

COPILĂRIE

Mă caut pe dealul

unde soarele râde

ca un copil

şi luna îşi pune

sprâncene de-argint.

Acolo, lumina respiră

printre ierburi

şi cireşii

îmi pun

cercei la ureche.

Mă caut pe dealul

unde timpul

se teme de infinit

şi cerul

îşi oglindeşte faţa

în ochiul pământului.

Mă caut în umbra

care mă ţine de mână

şi-mi poartă haina

copilăriei.

                                     Mircea Daroşi