MIRCEA DAROŞI - 70

 

 

,, Destinul meu cu visul s-a-mpletit

Să port cuvântul ca pe-un talisman,

 Să fiu cu el un foc nepotolit

Şi să mă nasc în fiecare an’’

  ( Mircea Darosi- Zodia mea )

 

Este absolvent al Facultatăţii de Filologie din Tg. Mureş şi  al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii ,,Babeş –Bolyai’’din Cluj-Napoca. A fost profesor şi director la Şcoala Gimnazială Parva şi apoi la Şcoala Gimnazială ,,Gavril Istrate’’ Nepos.În prezent este pensionar cu domiciliul la Nepos.

La 14 ani devine corespondent voluntar al ziarului,,Ecoul’’ Bistriţa, în care publică articole referitoare la viaţa economică şi socială. Continuă colaborarea la ziarul ,,Răsunetul’’, începând din anul 1990, lărgindu-şi sfera de cuprindere a informaţiilor, publicând cronici literare, reportaje, interviuri, articole de etnografie şi folclor, diverse. A întreţinut vreme indelungată în acest ziar rubrica,, Memoria istoriei’’şi ,, Expresii celebre’’.Este deţinătorul Legitimaţiei nr. 35, eliberată de conducerea  ziarului ,, Răsunetul’’având funcţia de redactor-colaborator.

         A debutat în literatură cu poezie în anul 1970  la revista ,,Atheneum’’Tg. Mureş şi  colaborează la revistele :Mişcarea literară (Bistriţa), Agora literară (Cluj-Napoca), Vatra veche (Tg. Mureş), Convorbiri literare (Iaşi), Virtus Romana Rediviva (Cluj-Napoca),  ,,Claviaturi’’  (Braşov), unde a publicat şi publică critică literară, proză şi poezie. În anul 2014 a obţinut premiul ,,George Coşbuc’’pentru volumul ,,Gavril Istrate – decanul filologilor români’’, Editura,, Mesagerul, 2013, acordat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Din anul 2012 este membru al Ligii Scriitorilor din România, face parte din Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. În calitate de membru al Astrei, deţine funcţia de preşedinte al Secţiunii literare şi redactorul - şef al revistei ,,Astra Năsăudeană’’.

A apărut în16 antologiişi câteva dicţionare literare. Este autorul următoarelor lucrări :

1. Icoane de suflet –culegere de folclor, Editura,,George Coşbuc’’,Bistriţa, 2003
2. Parva, un nume de legendă –Editura ,, George Coşbuc’’, Bistriţa, 2003 , monografie
3. Nepos, vatră de legendă –Editura,, George Coşbuc’’, Bistriţa, 2004, monografie
4. Pe urmele lui Vasile Scurtu –Editura,, Răsunetul’’ Bistriţa, 2006, eseu- istorie literară
5. Monografia Bisericii Ortodoxe,,Buna Vestire’’ din Nepos, 2005,
6. Coloana de lumină – Editura,, Karuna’’ ,Bistriţa, 2010
7. Zestrea etnoculturală a satului Nepos – Editura,, Karuna’’ Bistriţa, 2010, studiu etnografic
8. Stelian Gheorghe - o viaţă în slujba comunităţii – Editura ,,Karuna’’, Bistriţa, 2011
9. Colaborări cotidiene – Editura ,, Aletheia’’, Bistriţa, 2012

            10. Gavril Istrate–Decanul filologilor români, Editura ,,Mesagerul’’2013, Bistriţa

            11. ,,Vetre de lumină’’, Editura ,,Mesagerul’’, Bistriţa, 2013

            12. Radiografii literare , Editura ,,Mesagerul’’, Bistriţa, 2014 - critică literară

            13. Nisipul clepsidrei – poezii,  Editura Mesagerul, Bistriţa,2015

            14. Evocări- Gavril Istrate, Editura Mesagerul Bistriţa, 2015

            15. Un actor grăbit –roman biografic, 2016

            16. Radiografii literare, vol.II, Editura,, Mesagerul, 2016

Referinţe critice:

 ,, Mircea Daroşi, aflat la cea de-a patra carte publicată, face dovada maturităţii sale creatoare, a experienţei acumulate în cercetarea monografică (istorico-literară printr-o remarcabilă capacitate de sinteză, printr-o judicioasă relevare şi îmbinare a elementului biografic major al personalităţii lingvistului Vasile Scurtu, cu cel mărunt, dar semnificativ, şi nu în ultimul rând, printr-un discurs narativ atractiv’’.

Prof. Ioan Radu Zăgreanu – Răsunetul, 13 iunie, 2006

 ,, Cartea lui Mircea Daroşi intitulată,, Pe urmele lui Vasile Scurtu’’se încadrează în colecţia mai veche de istorie literară a Editurii,, Sport Turism’’ şi urmăreşte , într-o expunere biografică antrenantă, treptele formării intelectuale ale celui care, alături de Sever Pop din Lunca Ilvei şi Gavril Istrate din Nepos vor constitui cea mai însemnată contribuţie a ţinutului năsăudean la lingvistica românească’’.

Prof. univ.dr.Ioan Buzaşi – în Răsunetul, Bistriţa,12 iulie 2006

,,Mircea Daroşi ne surprinde prin cartea,, Coloana de lumină’’, apărută în anul 2010 la Editura,, Karuna’’, Bistriţa, prin  materiale cu iz psihologic, portrete ale dascălului ideal, un Domn Trandafir în epoca de tranziţie, un încălzitor de suflete al elevului postmodern, al emoţiilor constructive ale activităţii educative, care au ca rod frumuseţea chipului şi sufletului’’

Menuţ Maximinian – Răsunetul Bistriţa, 16 iunie, 2010

 ,,Cartea închinată lui Gavril Istrate ( Gavril Istrate-decanul filologilor români ) este mai mult decât o biografie documentară, este şi un portret literar şi o carte omagială în întâmpinarea unei dorite aniversări centenare.

 Prof.univ.dr.Ioan Buzaşi- Convorbiri literare, Iaşi, 27 febr.2014

          ,, Monografist autentic, publicist şi cercetător dedicat fenomenului cultural, analist competent şi fin, dar şi scriitor  cu vocaţia  evocării, îşi construieşte cu fiecare carte scrisă şi publicată o identitate literară vizibilă, adevărată şi originală.

           Modest în apariţii publice, împletind benefic o carieră literară cu una didactică, Mircea Daroşi este un nume de referinţă în arealul spiritual rebreniano-coşbucian’’.

 Dumitru Munteanu ,, Scriitori români la frontiera mileniului III, Editura ,,George Coşbuc’’ Bistriţa, 2009

  ,, Parcurgând paginile cărţii, rămâi plăcut surprins de aura solară degajată de acest adevărat ,, patriarh al limbii române’’, care este prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate. Materialul documentar , bine strunit ştiinţific şi literar, îl poate convinge, prin tehnica flash-beck-ului, pe orice cititor, chiar mai puţin avizat de importanţa ştiinţifică şi culturală naţională a acestui savant, dar şi dascăl, părinte, dar mai ales OM.

          Meritul principal al profesorului , cercetătorului şi scriitorului  Mircea Daroşi, care, nici pe departe nu este la prima încercare de acest fel, este de a înnoda cele două fire evolutive ale mentorului său : viaţa şi opera, ambele privite atât prin prisma prezentului, cât mai ales a viitorului’’.

Mircea Prahase- prefaţă la ,, Gavril Istrate- decanul filologilor români’’

    ,,Mircea Daroşi îmblânzeşte lumea prin puritate şi nobleţea poeziei din,, Nisipul clepsidrei’’ Este o poezie ca un altar al sentimentelor, al clipelor unei călătorii pământene de excelenţă, un abur blând de nemurire. La uşa sufletului său e bagheta magică a înţelepciunii din necuprinsul clipelor. Mircea Daroşi, poet de lumină şi har a încercat nemărginirea şi necunoscutul în poeziile sale. El reuşeşte să cucerească inimile iubitorilor de poezie cu o carte frumoasă şi emoţionantă.

 Emilia Dabu, membru USR, - Mangalia

 

                                        Un actor grăbit

 

       După spectacolul din seara aceea de sâmbătă, care s-a bucurat de succes, Uțu s-a îndreptat spre casă, la garsoniera ce îl aștepta de fiecare dată cu intimitatea ei. Ar fi avut chef să comunice cu cineva, să schimbe o vorbă, ori să facă o glumă, dar lipsea persoana de care avea nevoie. Și-a amintit de Bogdan, prietenul lui de suflet care era oricând aproape de el. L-a sunat pe mobil, cu gândul că va fi disponibil.

• Salut, Bogdane ! Ce faci ?
• Bine !... Tu ?
• Și eu ! Nu vrei să mergem la o pizza ?

      -    Cred că ar fi binevenită acum. Vin cât se poate de repede cu mașina.

      După zece minute, Uțu coborî în parcarea de lângă bloc, unde prietenul lui, abia sosit, încerca să-și întoarcă mașina.

• Ești foarte prompt, Bogdane !
• Da, pentru că am o poftă teribilă de pizza.

      Fiecare s-a urcat în mașina lui, îndreptându-se spre una din pizzeriile din apropiere. Pe drum, l-a sunat Nastasia, ca de obicei, să afle ce face, cum se simte, la care îi răspunde că totul e bine și că merge cu un prieten la o pizza. A fost o convorbire mai scurtă decât altă dată și foarte la obiect.

       În pizzărie era multă lume, dar întâmplarea făcu să se elibereze o masă într-un colț al salonului. Comanda le-a fost onorată destul de repede și cum mâncarea era foarte apetisantă, au mâncat amândoi cu o poftă nebună. Uțu n-a reușit să și-o termine și, dintr-o dată i se păru că-i trece un fior în partea cervicală. Și-a mișcat puțin gâtul și a simțit o durere ușoară, dar nu i-a dat importanță. A luat o gură de suc și nu s-a mai atins de pizza. Lui Bogdan i se păru că ceva nu este în regulă. Privindu-l mai atent, a observat că se shimbă la față și devine crispat.

       -   Uțule, nu te simți bine ? l-a întrebat în cele din urmă.

-  Stai liniștit ! Nu-ți  face probleme, că trece. E o mică indispoziție, care, probabil vine de la stomac, ori cine știe de unde.

        A mai luat o gură de suc, încercând să mascheze durerea, dar înfățișarea lui îl dădea de gol. A scos un oftat adânc:

• Mi-e rău !

Bogdan s-a ridicat în picioare și, luându-l de braț, au ieșit afară.

• Uțu, mergem la spitalul de urgență!

      Nu s-a opus, pentru că simțea un fel de leșin, că i se moaie picioarele și nu are putere. L-a urcat în mașină și s-au îndreptat spre Spitalul Clinic din Timișoara. Era ora 11 și jumătate. Medicul de gardă îi primește în cabinet și  întrebându-i ce probleme au, Bogdan îi explică pe scurt ce  s-a întâmplat.

      -  Dintr-o dată i s-a făcut rău și acuză dureri cervicale.

     După ce i-a făcut o consultație sumară și a completat rețeta, îi recomandă să aplice unguientul  (Dicloflenac) pe partea dureroasă.

     Au plecat acasă, urmând întocmai indicațiile medicului și, pentru un moment, durerile au mai scăzut. Jenat de situația în care se află, l-a rugat pe Bogdan să plece acasă că el este bine.

• Ești sigur că pot pleca, Uțule ?
• Așa cred.

      Rămas singur, după o jumătate de oră , durerile au revenit, devenind  insuportabile. Uțu îl sună din nou pe Bogdan, spunându-i că i s-a făcut foarte rău. S-a întors repede la el. Dacă ar fi întârziat mult, n-ar mai fi putut folosi telefonul. L-a dus la același spital, unde doctorii de gardă au hotărât să-l pună sub perfuzii. Și a rămas sub acest tratament câteva ore. Bogdan n-a plecat acasă, a stat lângă el și trăia cu speranța că prietenul lui își va reveni. Era conștient, vorbea, dar nu își simțea picioarele și respira foarte greu.. Pe la ora 4 dimineața. Uțu se simte și mai rău. Bogdan, speriat de starea lui, aleargă după personalul de serviciu pentru a-i acorda îngrijirile necesare.  Duminică dimineața, Uțu face stop cardiac și medicii încep să-l resusciteze. Alarmați de starea gravă în care se află pacientul lor, aflat în pericol de paralizie, îl transferă la Spitalul Județean Timiș, unde i se fac analize, fiind diagnosticat cu mielită, o infecție a măduvei spinării. Din acea clipă, rămâne tot timpul supravegheat într-o rezervă a spitalului, unde i se asigură mediu steril

       Bogdan îl însoțește peste tot. Frânt de oboseală, după o noapte de supraveghere, îl sună pe un prieten al său și al lui Uțu, pe care îl cheamă tot Bogdan și îl roagă să vină acolo urgent. Acesta o anunță telefonic pe Nastasia, că fiul ei se află internat în spital. Doar atât  și închide mobilul. Surprinsă neplăcut de vestea primită, Nastasia trece printr-o stare de neliniște, de îngrijorare. Încearcă numărul lui Uțu, dar nu răspunde. Plânge în hohote. O aud bătrânii și nu înțeleg despre ce este vorba.  Apoi, printre lacrimi, le explică. Se pierde cu firea, mișcându-se dintr-un colț în altul al camerei. Nu-i vine să creadă că băiatul ei a ajuns la spital. Ce s-o fi întâmplat oare?  O fi avut vreun accident cu mașina ? Aseară era bine, foarte vesel și împăcat că spectacolul a fost reușit. Mergea cu prietenul lui la o pizza. Și acum e la spital. Nu, nu se poate așa ceva !  Nu am încredere în băiatul care mi-a transmis vestea ! Trebuie să vorbesc cu sora mea, Maria, să meagă urgent la spital.

       Prin minte îi treceau tot felul de lucruri. Își imagina că îl vede  cu picioarele și mâinile rupte, desfigurat, că numai în urma unui accident a putut ajunge acolo. Dar  de ce  nu răspunde la  telefon ?  Erau întrebări la care nu primea niciun răspuns.

       Disperată, a luat legătura cu niște prietene din oraș, care i-au asigurat o mașină până la aeroport și cu mare greu și-a făcut rost de  biletul de avion. Plecarea era abia luni dimineața. Și-a petrecut toată noaptea în aeroport. Timpul acesta i se părea o veșnicie. O puzderie de gânduri îi inundau mintea și îi zdrobeau inima de mamă. Se simțea epuizată, dar nu se lăsa pradă acestei încercări dureroase.

      Pe la ora 10 a  ajuns la Timișoara și se îndreaptă spre Spitalul județean. Acolo se aflau rudele ei din Șandra : fratele, sora și nepoții, care stăteau pe coridor, cu fețele întristate și sufletul îndurerat.

        Strigătul ei disperat a spart liniștea de pe hol. I se părea că lumea se prăbușește cu ea, dar s-a lăsat în brațele surorii sale, care plângea și ea în hohote. S-au apropiat și ceilalți s-o mângăie, să-i dea încredere că fiul ei se va face bine. Ardea de nerăbdare să intre în salon. Printre suspine, Maria i-a spus :

       - Te rog să nu plângi ! Uțu este conștient, dar nu poate vorbi. Plânsul tău l-ar putea afecta.

       A înțeles și a întrat aproape pe nesimțite, făcându-și curaj. Inima îi bătea puternic și respirația se accelera tot mai tare. S-a oprit lângă pat, acolo unde băiatul ei era acoperit cu un cearceaf alb. S-a lăsat în genunchi și a început să-i pipăie picioarele și mâinile și să i le sărute. Apoi s-a ridicat și l-a pupat pe frunte. L-a mângâiat cu mâinile ei de mamă și în momentul acela, el și-a deschis ochii. O lacrimă i s-a prelins ușor pe obraz. Parcă voia să spună ceva, dar nu avea putere. Amintindu-și de vorbele lui pe care le rostea, așa pentru încurajare, când aveau vreo problemă : ,,lasă, mamă, că va fi bine !” acum i le spuse și ea  :

        - Lasă, Uțule, că totul va fi bine ! Ai să te faci sănătos !

        După o jumătate de oră, a intrat în salon, directorul teatrului, Ion Rizea. Venise în graba cea mare, pentru că a aflat știrea în ultima clipă. Nu înțelegea ce s-a întâmplat cu Uțu, iar când l-a văzut întins pe pat, i s-a pus un nod în gât, că n-a mai putut zice nimic, mimând îngrijorarea de care este cuprins. După ce l-a studiat foarte atent și nu-i venea să creadă că el se află acolo, a întrebat-o pe  Nastasia, aproape șoptit :

          -    Ați vorbit cu doctorii  ?

          -    Încă nu, dar abia aștept să aflu care este părerea dumnealor.

          Au mai schimbat câteva vorbe, apoi au ieșit din salon, îndreptându-se spre cabinetul medicilor. Șeful de secție, un profesionist de excepție, le-a spus la un moment dat  :

        -   Ioan este tânăr și organismul lui are resurse să lupte cu boala. Există însă riscul să rămână paralizat. Noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a-și reveni, dar ne trebuie răbdare și ajutorul Celui de Sus.

        -    Ne vom  ruga pentru el, domnule doctor, a spus Nastasia printre lacrimi.

        Pe hol se aflau încă în așteptare rudele sale, apoi au venit pe rând prietenii și colegii lui, care au aflat prin intermediul mass-mediei de nenorocirea care s-a abătut asupra celui mai iubit actor. Aflată în deplasare la Cluj, doamna Ada Lupu, suna aproape zilnic la spital să afle starea de sănătate a colegului său.

        Boala se agrava de la o zi la alta. Disperarea era tot mai mare pentru Nastasia și pentru toți cei din jurul ei. Împreună cu directorul teatrului, au considerat că singura soluție este transferarea bolnavului la o clinică de specialitate din Viena. Au început demersurile. Ion Rizea s-a oferit să se ocupe de întocmirea actelor.  Miercuri, dosarul este  adus în fața medicilor. Ei nu s-au opus acestei inițiative, dar aveau nevoie de semnătura mamei, prin care își asuma toată răspunderea.Mai exista și riscul transportului. Aceste condiții au determinat-o să renunțe și să-l lase pe bolnav pe seama medicilor.

        În aceeași zi i-au scos tubul de oxigen și au observat că respiră mai bine. Era un semn că se poate întâmpla o minune. Și lumea o aștepta în fiecare clipă. De la Năsăud au venit și verișorii lui, Ana Maria și Nicu. Personalul medical era mereu în alertă. Secundă cu secundă îi urmăreau evoluția, dar rămâneau în continuare rezervați asupra șanselor  sale de supraviețuire. Nastasia nu se mișca de lângă el, iar de când venise Ana Maria, făceau cu schimbul pentru a se putea odihni, cât de cât. Ceilalți veneau zilnic la Șandra pentru a fi alături de Uțu. Veneau în continuu și colegii lui de la teatru. Ion Rizea era nelipsit între orele dintre repetiții și cele de după douăzeci și două, să afle care este starea bolnavului și să vadă ce mai spun doctorii.

        A venit de la Năsăud și tatăl lui, Nelu Strugari și, ca orice părinte, i s-a rupt inima de durere când și-a văzut fiul pe patul de suferință. Ore și zile în șir a stat în preajma lui, în speranța că se va face bine. ,,Este un băiat ambițios. Din clasa a VIII-a și-a dorit să se facă actor. Mama lui l-a îndrumat către contabilitate. A făcut un an de facultate la Științe Economice, apoi n-a mai vrut să continue. Era mereu preocupat de teatru și a reușit ”, spunea tatăl lui unui reporter aflat pe coridor.

        Joi, nu s-a observat nicio îmbunătățire a situației. Medicii au hotărât să-l opereze în speranța că vor putea să îl facă să respire de unul singur. Și într-adevăr, starea lui s-a ameliorat. Vineri reușește să conștientizeze ceea ce se întâmplă în jurul său. Vorbește mai greu, mai mult mimează, dar își dă silința să fie înțeles. I-a cerut mamei sale să-i pornească telefonul, să poată asculta muzică. A zâmbit. Era primul zâmbet pe care l-a schițat după atâtea zile de coșmar. Pe coridor s-a adunat multă lume, prieteni, cunoscuți, și chiar oameni de pe stradă, care au aflat că se află în spital. Mama lui Uțu, nu știa ce să facă. Să-i lase să intre, ori să le ceară scuze că nu-i poate primi, deoarece, o asemenea vizită i-ar putea face rău.

      -   Lasă-i mamă să intre ! i-a spus uşor Uţu.

      Şi au intrat pentru câteva clipe să-i aducă o mângâiere şi să-i întărească încrederea că se va face bine.

        - Ne vom ruga pentru tine, Uțule ! a spus unul dintre vizitatori, în numele tuturor celor prezenți.

        Pe hol, Nastasia le-a arătat albumul cu poze pe care și l-a adus de-acasă. Erau scene din piesele de teatru în care a jucat, dar și imagini din copilăria lui.

        După plecarea lor, o lumină de mulțumire  sufletească i-a inundat fața.

         -  Vezi, Ana Maria ! Eu n-am crezut că mă iubește atâta lume ! Oare, Dumnezeu s-a supărat pe mine și m-a pus la această încercare ? Când a intrat mama, în prima zi și s-a aplecat să-mi sărute picioarele, m-a durut sufletul. Îmi pare rău ! Dacă scap, îmi voi schimba viața.

         Ana Maria îl privea nedumerită. Ar fi vrut să-l întrebe în ce sens va avea loc această schimbare, dar n-a făcut-o, pentru că efortul vorbirii îi diminua claritatea cuvintelor. L-a lăsat să se odihnească. Îi ținea mâna între palmele ei și, fără să-și dea seama, l-a strâns de un deget. Uțu a reacționat, clipind din ochi. Era un semn că simțurile începeau ușor să apară.

        La mai puțin de o oră a venit în salon dr. Găină și a stat de vorbă cu el. La sfârșit, Uțu îl întreabă puțin contrariat :,,Dar de ce mă sedați ?” Doctorul i-a spus doar pe jumătate adevărul. L-a strâns de mână. Pacientul îi confirmă că simte, apoi îi pipăie umărul, reacționând în același fel. Era un semn că starea lui se îmbunătățise.

        Nastasia, aflată de partea cealaltă a patului, îl încuraja și îl dezmierda ca în copilărie.

• Va fi bine, puiul mamei, va fi bine !

       Pe fețele tuturor celor aflați la spital în jurul lui Uțu, medici, asistente, rude și prieteni, s-a așternut zîmbetul speranței. A început să vorbească pentru prima dată, după 6 zile, de când este internat în spital.

       Spre seară a venit iarăși domnul Rizea, bucurându-se că se poate înţelege cu el. I-a dat speranțe că va depăși cu bine acest moment, că se va întoarce la teatru, unde îl așteaptă colegii și rolurile lui dragi, iar spectatorii se vor bucura iarăşi de el.

       - Trebuie să ai răbdare, Uțule și să-ți urmezi tratamentul  ! Medicii au grijă de tine. Mama ta e aici și noi toți îți suntem alături. Te iubim !

       -  Dar, am spectacol mâine, domnule director !  Nu pot lipsi !

       -  Nu-ți face probleme, toate se rezolvă. Acum  ne gândim la sănătatea ta.

     Zâmbind, l-a salutat prietenește, asigurându-l că și mâine va veni să-l vadă. A plecat acasă, împăcat că moralul și starea lui e mai bună. Întrebat la telefon de către colega lui Ada Lupu, interesată de starea lui Uțu, îi răspunde bucuros :,,Suntem cu toții mai liniștiți și mai încrezători că starea lui a fost astăzi stabilă, iar medicii ne dau speranțe. I s-a făcut traheotomie, poate să respire autonom. Chiar a vorbit și a glumit, dovedind curaj și același umor dintotdeauna. Și-a mișcat umărul. Răsuflăm cu toții un pic mai ușurați și credem că va trece cu bine de boală. Am rămas impresionați de eforturile pe care medicii de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, profesorul Maxim și toți colegii dumnealui, le fac pentru Ioan. S-au ocupat și se ocupă extraordinar de el”.

        Dacă ziua de vineri le-a dăruit tuturor speranțe de mai bine, sâmbăta s-a transformat într-o lungă și grea suferință. Durerile au început să-i răscolească tot corpul. Peste noapte, febra s-a ridicat la peste 40 de grade și tensiunea a crescut dincolo de limitele normale. Un rinichi a cedat din cauza infecției, iar inima era din ce în ce mai slăbită.Toată noaptea medicii au stat lângă el, iar rudele lui nu s-au mișcat de pe coridor. Bănuiau că în salon lucrurile nu sunt bune deloc.

        Nastasia era neliniștită, se mișca de la un capăt la altul al coridorului, își frângea mâinile, se întorcea din mers ca speriată și privea spre ușa salonului. Nimeni nu venea să–i aducă vreo veste. Se gândea că este momentul să vină un preot să-l spovedească. Silvia, sora ei mai mică, venită de la mănăstire, aduce un preot  care săvârșește cuvenita datină creștinească, spovedania şi apoi cuminecarea. Noaptea de zbucium și suferință se încheiase.

        Zorile acelei duminici de 20 martie 2011, l-au găsit pe Uțu într-o stare lipsită de orice speranțe. Doar aparatele îl mai țineau în viață. La ora 12, a făcut un nou atac de cord și, în ciuda oricărui efort al medicilor de a-l resuscita, Uțu a pierdut lupta cu viața.

        Vestea cea îngrozitoare a fost adusă de către o asistentă și confirmată de lacrimile medicilor, care ieșeau pe rând din salon. Liniștea de pe coridor s-a transformat într-un fluviu de plânsete şi lacrimi. Nastasia a alergat să-și vadă fiul, îngenunchind lângă patul lui și cu inima frântă, striga din răsputeri  :

     -  De ce Uțule ! De ce m-ai lăsat singură ? Nu ți-a fost milă de mine ! De ce  ?..de ce ?....

         Plângea de se zguduia din toată ființa. Nu mai avea lacrimi  să plângă. De cealaltă parte a patului, Ana Maria se înnădușea în hohote.

         Tatăl lui încremenit de durere, s-a repezit în salon, împreună cu celelalte rude aflate pe coridor. Pe fețele tuturor s-a așezat dintr-o dată vălul tristeții. Sufereau până în adâncul sufletului, că au pierdut un băiat atât de bun și îndrăgit de toată lumea.

Fragment din romanul biografic,,Uţu Strugari, un actor grăbit’’

 

 

 Din volumul de poezii,, Nisipul clepsidrei’’

 

NOSTALGIE

 

Am trecut de toamnă şi-au plecat cocorii

Merele din suflet mi s-au scuturat,

Picură din ceruri liniştea şi norii

Şi-mi inundă clipa gândului curat.

 

Ploaia de cuvinte se revarsă-n mine

Să-mi aprindă focul primelor iubiri,

Dar sunt prea departe clipele senine

Şi trăiesc cu ele doar din amintiri.

 

Într-un lan de vise, azi îmi caut zborul

Şi mă pierd în valul zilelor târzii,

Răscolindu-mi taina inimii şi dorul

Să le pun în ritmul blândei poezii.

 

 

MAI TÂNJESC DUPĂ IUBIRE

 

M-aş îmbrăca în straiele amiezii

Dar s-a-nvechit  un pic cămaşa zilei,

Sunt prea adânci troienele zăpezii,  

Iar ghioceii râd la poala tâmplei .

 

Mă dor acum şi  lacrimile nopţii

Şi doare şi cuvântul  nerostit,

Stau visele sub lacătele porţii

Şi totuşi le visez la infinit.

 

Mă doare dimineaţa din privire

Şi mugurii mă dor plesnind în pom,

Tot mai tânjesc   după  iubire

Şi-n ea mă sprijin ca într- un baston.

 

DEZAMĂGIRE

 

E prea aprins cuvântul nerostit

Şi gândul dă scântei de răvrătire,

Aleargă timpul peste noi rănit

Şi-i văduvită clipa de iubire.

 

N-avem nici vreme pentru noi,

Nici vorbe bune pentru alţii,

Purtăm în suflet mult noroi,

Dar ne visăm în constelaţii.

 

Şi nici în gând nu ne-ntâlnim,

Loviţi de patimi şi de soartă.

Dezamăgiţi de noi fugim

Şi punem lacăte la poartă.

 

TEZAUR

 

Cuvintele sunt doar averea mea

Şi-oriunde merg  le iau cu mine,

Le pun pe cerul meu de dor,

În loc de stele şi de pâine.

 

Nu am râvnit nicicând la vorbe mari

Şi nu le-am poleit cu foi de aur,

Veşmântul lor în mine  l-am croit

Şi-l port în suflet ca pe un tezaur

 

Cu ele dau iubirii mele glas,

Iar gândului îi pun altă simbrie

Şi las drept moştenire peste ani

Tot dorul meu cuprins in poezie.

 

ANOTIMPURILE MELE

 

Mă ning cuvintele de-o vreme

Şi-alerg cu ele peste timp,

Să mă zidesc în mii de gânduri

Cu  seva unui anotimp.

 

Cu primăvara mă îngân în vise,

Când mă atinge creanga unui dor

Şi mugurii plesnesc în amintire,

Ca lacrima ţâşnită din izvor.

 

Pe ţărmul verii îmi mai caut jocul

Şi-mi construiesc castele de nisip,

În valuri mă arunc cu grija zilei

Să şterg din mine chipul fără chip

 

Lumina toamnei îmi mai râde încă

Şi mă-nfăşoară-n tainice culori,

S-au copt deja şi poamele în mine

Şi mă topesc încet în miezul lor.

 

Mă înveleşte iarna peste tâmple

Şi albul ei ar vrea să-mi ţină cald,

Dar frigul mi-l alungă o speranţă

Că vreascurile-n mine încă ard.

 

 

ASCULT

 

 

 Ascult cum timpul se scurge

 Şi cântecul lui mă-mpresoară,

 Când  râde cu mine şi plânge,

 Cum plânge-un arcuş pe vioară

 

Pe strune vibrând se îngână

Un dor nesfârşit de visare,

Prin mine mai  curge lumină

Şi arde un petec de zare.

 

Ascult cum se tânguie ziua

În care m-acopăr de frig

Şi văd nemurirea cum trece

Prin clipa pe care o strig.

 

 

RESEMNARE                                                                                                   

 

Stau rezemat de gânduri

Şi îmi scutur anii

De praful cotidian.

Batista amintirilor,

Am legat-o

În patru colţuri

Cu visele tinereţii.

Fiecare nod

Poartă cuvintele

Nerostite

Dintr-un poem

Abia început.

Numai unul

Ţine strâns

Felia mea de viaţă

Prin care mă caut

Şi nu ştiu

De unde vin

Şi unde mă duc.

 

NELINIŞTE

 

Alerg prin frigul lumii

Cu paşii nimănui

Şi mă lovesc

De privirile sterpe

Ale necunoscutului

La marginea neliniştii,

Cineva împarte

Felii de iubire,

Merinde

Pentru cei care

N-au cunoscut

Incă

Mirul botezului.

 

COPILĂRIE

 

Mă caut pe dealul

Unde soarele râde

Ca un copil

Şi luna îşi pune

Sprâncene de-argint.

Acolo, lumina respiră

Printre ierburi

Şi cireşii

Îmi pun cercei la ureche.

Mă caut pe dealul

Unde timpul

Se teme de infinit

Şi cerul

Îşi oglindeşte faţa

În ochiul pământului.

Mă caut în umbra

Care mă ţine de mână

Să–mi port încă haina

Pe umeri.

 

 

 

ÎNŢELEPCIUNE

 

N-am promis nimănui

Cuvinte de laudă

Şi nu caut  nici pietre

Să le arunc

De jos în sus.

N-am dat

Niciodată buzna

La cuibul făgăduinţei.

Am aşteptat

Cumpăna zilei

Să-mi iau

Un pumn de lumină

Neîncepută.

Mă întreb acum,

De ce iarna 

Mi-a pus

Prea mult alb

Peste plapuma

Gândului.

 

COPIII

 

Copiii râd

Ca silabele  într-un cuvânt

Şi privesc

Peste zidul nedumeririi.

Copiii plâng

Ca roua dimineţii

Când se varsă

Peste alfabetul zilei.

Copiii

Se bucură

De iarna bunicilor

Şi gerul

Le umple inima de căldură.

Copiii  întreabă

De ce umbra aleargă

După ei

Ca păsările

După văzduh.