Uțu Strugari, un actor grăbit

        Originar  din comuna Parva, dar plecat de timpuriu în inima Banatului, tânărul Ioan Strugari, devenit actor  la Teatrul Național ,,Mihai Eminescu’’ din Timișoara, s-a grăbit să urce la Cer, acum 7 ani, pentru  ca steaua lui să strălucească  pe o altă scenă, într-un alt decor, alături de îngerii săi păzitori. Cântecul Laurei Stoica, ,,Un actor grăbit’’ poate fi motto-ul  tragicului destin al celui care a fost minunatul om de teatru din Timișoara : ,,Un actor grăbit, care spune replica/ și apoi a plecat zâmbind,/ Un actor grăbit, care-a și uitat, ce a rostit, pe scenă,/ Un actor grăbit, care pleacă,/ imediat ce piesa a luat sfârșit,/ Bucuros că rolul a fost ușor, aleargă, spre alt décor  ? ’’ Aripile lui Uțu Strugari, cum îi spuneau colegii și prietenii, s-au frânt la numai 29 de ani,  după o fulgerătoare și grea suferință, provocată de o infecție a măduvei spinării (mielită). S-a stins din viață, prea tânăr și prea încrezător în Cronos, spre a-și fi îngăduit popas bilanțier, când mai avea atâtea de făcut în lumea teatrului. În cei patru ani de activitate, a jucat în 15 piese de teatru, având roluri diferite, dar de fiecare dată strălucind pe scenă. A murit și a înviat, odată cu ,,făpturile’’ pe care le-a jucat, s-a bucurat și a suferit implicându-se în poveștile lor, s-a contopit cu destinul fiecărui personaj. Și-a iubit toate rolurile care i-au fost încredințate, dar foarte aproape de sufletul lui s-au dovedit cele din piesele de teatru : ,,Visul’’ în regia Cătălinei Buzoianu, Trei surori, Revizorul, Romeo și Julieta, Albă ca Zăpada, Iulius Cezar, Suntem happy,etc. A participat la numeroase festivaluri și a jucat în filmul artistic ,,Europolis’’, alături de actrița Adriana Trandafir. Visul lui a fost să devină regizor, dar s-a risipit înainte de-a și-l vedea împlinit. La 20 martie 2011, Timișoara a fost îmbrăcată în doliu, iar pe fațada Teatrului Național și a Operei din capitala Banatului a fost afișat un banner uriaș cu chipul actorului care a plecat spre o lume mai bună : ,,Un oraș întreg l-a plâns și odată cu el a murit și spectacolul’’, spunea Ada Lupu, directorul general al acestei importante instituții de cultură. L-au plâns și cei din Șandra, Parva și Năsăud, însoțindu-l pe ultimul drum. În amintirea lui Uțu , conducerea Teatrului Național a decis redenumirea sălii de spectacole cunoscută ca ,,Studioul 5’’, în Studioul  ,,Uțu Strugari’’, iar Festivalul Dramaturgiei Românești a fondat premiul ,,Cel mai bun actor’’ cu numele lui. În semn de cinstire și de recuoaștere a meritelor sale artistice, comuna Șandra (jud. Timiș ) și Parva (Bistrița-Năsăud) i-au acordat Titlul de Cetățean de Onoare postmortem. În anul 2016  Mircea Daroși i-a dedicat romanul biografic ,,Un actor grăbit, o carte scrisă ca o poveste, cum spune prefațatorul ei, Menuț Maximinian. Din ea se desprinde iubirea pentru artă, emoția actului scenic, dorința lui de afirmare, dar și marea luptă dintre viață și moarte. Uțu Strugari a rămas în conștiința admiratorilor săi, tineri și vîrstnici care îl asaltau pe stradă sau în locuri publice, felicitându-l pentru prestația sa. Sunt emoționante numeroasele  scrisori de adio ale actorilor de  la Teatrul Național din Timișoara, incluse în conținutul acestei cărți, purtând titluri semnificative : Uțu a fost lumină (Ana-Maria Cojocaru), Steaua lui Uțu (Luminița Tulgara), Scrisoare neterminată (Ada Lupu), Un actor de mare sensibilitate (Ion Rizea), Regrete (Ion Ardeal Ieremia ), Un om deosebit (Călin Stanciu), Un prieten adevărat (Benone Viziteu), Portret în cuvinte (Cătălin Ursu), Scrisoare către un prieten adevărat (Victor Mancovici), Mic tratat despre amintire (Doru Iosif), Dor de Uțu (Iuliana Crăescu). Și toate vorbesc despre un actor de mare sensibilitate, unic în datele sale umane și artistice. Pierderea lui a lăsat un gol care nu poate fi umplut cu nimic. Dar golul cel mare se află în sufletul părinților săi, și mai ales, în al mamei sale, Nastasia, care îi duce dorul în această lume, înălțând rugăciuni către Cel de Sus pentru  liniștea și odihna lui veșnică.