Mircea Daroşi şi actorul său grăbit

Profesorul şi scriitorul Mircea Daroşi a scos de sub tipar, anul acesta, cartea „Uţu Strugari, un actor grăbit”, la editura Mesagerul din Bistriţa, având o frumoasă prefaţă semnată de colegul nostru Menuţ Maximinian. „O poveste despre viaţa actorului care a dăruit pe scenă clipe de neuitat pentru spectatori...Mircea Daroşi ne aduce în prim plan povestea pe scenă, dar şi dincolo de aceasta, a actorului Ioan Strugari, cu rădăcini adânci pe meleagurile năsăudene, în Parva, dar şi bănăţene, în Şandra, cap de afiş la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara, care alege calea eternităţii la numai 29 de ani”, ne spune scriitorul Menuţ Maximinian.
Am văzut la domnul Daroşi nostalgie, nelinişte, dorinţă, toate vin din lumea gândului, iar peste ele tronează cuvântul cu forţa sa colosală. Uţu parcă ne spune, iertaţi din iubire şi nu aşteptaţi răspuns, pentru că iubirea este iertare şi nu trebuie niciodată negociată iertarea pe care o dăm.
Parva lui Uţu Strugari este satul nostru tradiţional românesc aşezat în jurul Bisericii şi al cimitirului său, Dumnezeu şi morţii veghind asupra lui, o lume unică, un centru al acestei lumi care se prelungeşte în mit. Ochii curioşi ai micului sătean văd noaptea cum stelele coboară spre sat participând la viaţa cotidiană, unind cerul cu pământul, el simte satul lui ca un centru al existenţei.
Lumea este o scenă cu actorii săi, scena va rămâne şi peste ani şi ani, acelaşi teatru însă cu alţi actori. Am văzut, este drept destul de rar, actori mari şi fiindcă sunt mari suferă şi nenorociri mari, iar o nenorocire nu vine niciodată singură, nimic nu-i sigur pentru om. Un actor este mare pentru că nu a încetat niciodată să fie copil şi astfel nu a murit. Cel mai frumos dar făcut de un actor mare este speranţa. Teatru, scena, decorurile rămân foarte multă vreme, cei care pleacă repede sunt actorii.
Căutând timpul trecut, căutăm existenţa noastră anterioară şi astfel un univers întreg învie în faţa noastră. Când căutăm timpul scurs nu avem aici o zonă a observaţiei imediate, exterioare, ci un plan al revelaţiilor vieţii interioare, scriitorul Mircea Daroşi pune în personajele sale însăşi fiinţa sa, personajele nu sunt descrise din exterior, oricât de frumos ar fi acest exterior, ci sunt o lume pe care o are sufletul scriitorului, de aceea avem atâta bogăţie şi adâncime. Fraza domnului Daroşi este limpede, curgătoare, liniştitoare şi firească, scriitorul are o eleganţă a exprimării şi se detaşează de impresionismul lacrimogen, tentant în astfel de situaţii.
„Mama Nastasia, acum investeşte în relaţia sa cu Dumnezeu, se roagă pentru sufletul fiului ei. Este convinsă că acolo sus o duce mai bine”, ne spune domnul Daroşi.
„Un om frumos, un suflet frumos ne zâmbeşte printre stele...Ne-a lăsat dorul şi căldura privirii lui şi amintirea tuturor personajelor cu care a îmbogăţit lumea de pe scena Teatrului Naţional din Timişoara. Te iubim, Uţu!”, Gerharld Ernst, jurnalist.
„După zile de suferinţă, la doar 29 de ani, Uţu va trece pe poarta Cerului, presa semnalând pe pagina întâi dispariţia marelui actor care a fost învins de o infecţie la măduva spinării”, Menuţ Maximinian.
„Întâlnirea din seara caldă de iunie avea să-mi schimbe viaţa, dar nu bănuiam că acest tânăr cu o prezenţă deosebit de plăcută, atent la detalii şi cu un simţ fin al umorului, avea să devină prima mea iubire împlinită şi fericită, timp de trei ani şi jumătate...Despre dragul meu Ioan pot spune că a fost plămădit din iubire vie, a trăit iubind sincer, pur, frumuseţea şi divinul şi acum face parte din iubirea însăşi din care a fost creat. S-a întors acasă! Cu bine dragul meu prieten! Să ne vedem cu bine”! Simona Bunica, prietenă.
Cartea domnului Mircea Daroşi este scrisă romantic pe o dungă de lacrimă. Scriitorul pune în sufletul nostru o clipă de tandreţe tristă şi ne duce într-o surprinzătoare zonă a iubirii grăbite spre infinitate.