Mircea Daroşi – Nisipul clepsidrei

Urmărind textul acestei cărţi, apărută recet, nu poţi să nu observi că, atunci când un om îşi urmează pasiunea, rezultatul este fascinant, iar acel om radiază în jurul său o bucurie molipsitoare. Pe acest teritoriu fragil, care necesită mai întotdeauna o anume iniţiere, o anume cultură, dacă nu şi o sensibilitate aparte, profesorul Mircea Daroşi explorează domeniul poeziei, sub semnul metaforei.
A coborât de la catedră să dea glas cuvântului scris, să imortalizeze valori culturale care puteau fi date uitării. Cele douăsprezece lucrări ale sale sunt adevărate puncte de sprijin în evoluţia sa publicistică şi literară. De data aceasta îmbrăţişează genul liric, o zonă pe care o priveşte cu ochii minţii şi construieşte mesaje cu largi rezonanţe în sufletul cititorului.
Volumul său de poezii intitulat în mod simbolic ,,Nisipul clepsidrei’’ este o excelentă metaforă prin care încearcă să decanteze trecerea timpului uman . Căci ce poate fi mai aproape de înţelegerea cititorului, decât această clepsidră care macină timpul fiecăruia dintre noi : ,,Se cerne timpul în clepsidră / Şi picură încet ca un destin’’ Şi nu rareori se întâmplă ca legea firii să fie completată cu virtuala dorinţă : ,,Aş vrea clepsidra să mi-o umplu / Doar cu nisipul sufletului meu / Să curgă timpul ca un fluviu / Şi-n mersul lui să curg şi eu’’ (Clepsidra)
Lirica poeziei lui Mircea Daroşi este mereu în căutare de noi forme de exprimare. Abordează, atât stilul clasic cât şi cel modern, folosind o tehnică de versificaţie bine ancorată în normele prozodiei. La prima vedere, ai impresia că este un creator de poezie din vechea gardă, dar se detaşează de aceasta printr-o viziune proprie, prin compoziţii de culoare şi efect emoţional, prin mesaj şi sinceritate verbală.
Se simte aici o oarecare nuanţă de nostalgie, o nostalgie după anii tinereţii, după activitatea de la catedră, dar şi după nobilul sentiment care este iubirea : ,,Tot mai tânjesc după iubire / Şi-n ea mă sprijin ca într-un baston’’ (Mai tânjesc după iubire).
Spaţiul său liric este acaparat însă de un spirit încărcat de optimism, dar nu lipsit de nelinişti. Mereu este pus pe întrebări cărora le caută răspuns în lumea gândului şi al spiritului său creator : ,,Ce sens are viaţa/ Şi care-i taina ei ?/ E prea sărac cuvântul / S-o prindă în idei’’(Sens ) sau : ,,Viaţa e un tren ce pleacă / Pe un drum numit destin’’ (Trenul vieţii )
Mircea Daroşi scrie o poezie sensibilă, cu o largă deschidere şi respiraţie spre frumuseţea gândului curat, mereu încărcat cu disponibilităţi şi sensuri multiple. Cuvântului gând îi găseşte nuanţe valorice pline de expresivitate : ,,gândul pom’’, ,,şesul gândului’’, ,, pe o creangă de gând’’, ,,petalele gândului’’, ,,tulpini de gând’’, ,,sămânţa gândului’’etc, care devin metaforele sale de suflet.
Peisajul uman este conturat prin ,,icoana părinţilor’’, a căror imagine devine un lait-motiv în câteva din poeziile sale : Mama, De vorbă cu tata, Între noi şi părinţi, Dor depărinţi, Îndemn, Bătrâneţe, Bunicul şi altele, care sunt adevărate biografii sentimentale realizate prin arta cuvântului: ,, Între noi şi părinţi /E o punte de dor / Legănată de-un vis/ Pe al vieţii decor /. Între noi şi părinţi/ E un drum în pustiu./ Noi nu ştim când venim,/ Ei când pleacă nu ştiu’’.
Pe părinţi nu-i putem face veşnici, dar poate deveni o veşnicie respectul pentru ei, spunea într-o altă lucrare Mircea Daroşi, care pune acum sub semnul unui indemn această frumoasă prezicere. : ,, Lăsaţi bătrânii să vorbească/ Să spună lumii tot ce vor/ Trecutul lor e o comoară/ De amintiri şi punţi de dor’’ (Indemn). Emoţia se degajă subtil, cu un aer de naturaleţe deplină şi sinceră.
Nu lipseşte nici peisajul natural pe care îl pune în valoare prin imagini descriptive, vizuale sau de mişcare realizate cu ajutorul figurilor de stil, între care metafora şi comparaţia sunt predominante : ,,Stă pădurea strâns legată / C-o maramă aurie / Şi privirea aplecată / Ca la Sfânta Liturghie’’ (Târziu de toamnă). Impresionante sunt şi peisajele din Golful Persic, care l-au inspirat în repetatele sale vizite : ,,Din marea lină soarele răsare/ Purtând cu el săgeţile de foc/ Iar seara când se duce la culcare/ Îşi pune capul iar pe-acelaşi loc’’ (Bahrein).
Este de remarcat faptul că întâlnim în ţesătura acestor poezii şi câteva motive poetice : motivul dorului, al iubirii şi nu în ultimul rând, cel al înstrăinării : ,, Depărtare , haină lungă / Ca şi plumbul eşti de grea / Te-aş aduce mai aproape / La un pas de casa mea’’. (Depărtare).
Versul liber nu este lipsit de sensibilitate şi acurateţe stilistică.Grijile cotidiene sunt problemele care-l frământă în mod deosebit şi care îşi găsesc rezonanţă în : Resemnare,Culorile grijilor, Ar trebui, Nelinişte, Distanţe, etc.
Mircea Daroşi este poetul vârstei sale, simplu şi curat, autentic şi sensibil : ,,Stau rezemat de gânduri/ Şi îmi scutur anii de praful cotidian’’ (Resemnare ). Destul de exigent cu el însuşi, ca şi cu propriile sale gânduri, se simte neliniştit în această lume atât de bulversată de rigorile vieţii cotidiene: ,,Alerg prin frigul lumii/ Cu paşii nimănui/ Şi mă lovesc de privirile sterpe/ Ale necunoscutului’’(Nelinişte).
Ca oricare dintre noi, se întoarce pe aripile amintirilor la anii copilăriei, acea vârstă nevinovată pe care n-o poate da niciodată uitării : ,,Mă caut pe dealul/ Unde soarele râde / Ca un copil/ Şi luna îşi pune/ Sprâncene de-argint./ Acolo, lumina/ Respiră printre ierburi/ Şi cireşii îmi pun/ Cercei la ureche’’ (Mă caut).
Poeziile sunt grupate în două capitole distincte: ,,Nostalgii’’ şi ,,Nelinişti’’, care cuprind o tematică ce încorporează o anume experienţă de viaţă. Conţinutul lor este încărcat de sensuri , are accente tonice şi transparente. Este o poezie care evocă intimitatea sa.
Deşi este debutant la vârsta a treia, ,,Nisipul clepsidrei’’ este volumul de versuri care îi exprimă identitatea, lumea interioară, reflecţiile asupra vieţuirii. Universul poeziei lui Mircea Daroşi seamănă cu un cântec necântat, este o coardă care vibrează pentru toate vârstele. Prin limbajul sărbătoresc urzit de freamătul cuvintelor, versurile sale înflorescprin decenţă şi gingăşie şi ajung cu uşurinţă la sufletul cititorului.