MIRCEA DAROŞI

 

 

 

 

NOSTALGIE

 

Am trecut de toamnă şi-au plecat cocorii

Merele din suflet mi s-au scuturat,

Picură din ceruri liniştea şi norii

Şi-mi inundă clipa gândului curat.

 

Ploaia de cuvinte se revarsă-n mine

Să-mi aprindă focul primelor iubiri,

Dar sunt prea departe clipele senine

Şi trăiesc cu ele doar din amintiri.

 

Într-un lan de vise, azi îmi caut zborul,

Dar mă pierd în valul zilelor târzii,

Răscolindu-mi taina inimii şi dorul

Şi le pun în ritmul blândei poezii.

 

 

DEZAMĂGIRE

 

 

E prea aprins cuvântul nerostit

Şi gândul dă scântei de răsvrătire,

Aleargă timpul peste noi rănit

Şi-i văduvită clipa de iubire.

 

N-avem nici vreme pentru noi,

Nici vorbe bune pentru alţii,

Purtăm în suflet mult noroi,

Dar ne visăm în constelaţii.

 

Şi nici în gând nu ne-ntâlnim,

Loviţi de patimi şi de soartă.

Dezamăgiţi de noi fugim

Şi punem lacăte la poartă.

 

 

 

 MAI TÂNJESC DUPĂ IUBIRE

 

 

M-aş îmbrăca în straiele amiezii

Dar s-a-nvechit  un pic cămaşa zilei,

Şi m-au cuprins troienele zăpezii,  

Iar ghioceii râd la poala tâmplei .

 

Mă dor acum şi  lacrimile nopţii

Şi doare şi cuvântul  nerostit,

Stau visele sub lacătele porţii

Şi totuşi le visez la infinit.

 

Mă doare dimineaţa din privire

Şi mugurii mă dor plesnind în pom,

Tot mai tânjesc   după  iubire

Şi-n ea mă sprijin ca într- un baston.

 

 

TEZAUR

 

 

Cuvintele sunt toată- averea mea

Şi-oriunde merg  le iau cu mine,

Le pun pe cerul meu de dor,

În loc de stele şi de pâine.

 

Nu am râvnit nicicând la vorbe mari

Şi nu le-am poleit cu foi de aur,

Veşmântul lor în mine  l-am croit

Şi-l port în suflet ca pe un tezaur.

 

Cu ele dau iubirii mele glas

Şi gândului îi pun altă simbrie,

Să las drept moştenire peste ani,

Tot dorul meu cuprins in poezie.

 

 

 

CLEPSIDRA

 

Se cerne timpul în clepsidră

Şi picură încet ca un destin,

Îmi tot măsoară drumul vieţuirii

Şi clipele care se duc şi vin.

 

E drept că l-am sfidat o vreme,

Când alergam ca un copil hoinar

Şi nu ştiam că drumul către mâine

E doar o filă scrisă-n calendar.

 

Aş vrea clepsidra să mi-o umplu,

Doar cu nisipul sufletului meu,

Să curgă Timpul ca un fluviu

Şi-n mersul lui să curg şi eu.

 

 

ASCULT

 

Ascult cum timpul se scurge

Şi cântecul lui mă-mpresoară,

Când  râde cu mine şi plânge

Cum plânge-un arcuş pe vioară

 

Pe strune vibrând se îngână

Un dor nesfârşit de visare,

Prin mine mai  curge lumină

Şi arde un petec de zare.

 

Ascult cum se tânguie ziua

În care m-acopăr de frig

Şi văd nemurirea cum trece

Prin clipa pe care o strig.

 

 

 

NE RISIPIM

 

 

Ne risipim  în cioburi de iubire,

În fulgi de dor purtaţi de vânt,

În lacrima ce doare în privire

Şi-n focul ce s-aprinde  în cuvânt.

 

Ne risipim în gânduri şi în vise

Şi în răsfăţul  clipelor  din noi,

În dimineţile cu rouă ninse

Şi-n paşii care calcă  prin noroi.

 

Ne risipim în mugurii de floare

Şi-n măreţia fiecărui anotimp,

În neclintita  noastră nerăbdare

Şi-n teama care strigă după timp.

 

Ne risipim în toate câte sunt

Şi în veşmântul zilei ce-l purtăm,

Ne risipim ca  pleava dusă-n vânt

Şi-n zâmbetul ce-ades ni-l cumpărăm.

 

 

COPILĂRIE

 

 

Mă caut pe dealul

Unde soarele râde

Ca un copil

Şi luna îşi pune

Sprâncene de-argint.

Acolo, lumina respiră

Printre ierburi

Şi cireşii

Îmi pun cercei la ureche.

Mă caut pe dealul

Unde timpul

Se teme de infinit

Şi Cerul

Îşi oglindeşte faţa

În ochiul pământului.

Mă caut în umbra

Care mă ţine de mână

Şi-mi poartă haina

Copilăriei.