ISU BN: Stop incendiilor de vegetaţie, mai ales în perioada caniculară

Tragem un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de incendii de vegetație uscată, în condițiile în care, în perioada următoare, sunt prognozate zile caniculare, cu temperaturi ridicate.
În ultimele două săptămâni, pompierii militari din cadrul ISU Bistrița – Năsăud și pompierii voluntari de la nivelul comunităților locale au intervenit, aproape zilnic, la incendii de vegetație uscată. Din fericire, toate au fost lichidate rapid, cu eforturi susținute, înainte ca acestea să se extindă la case de locuit, benzinării sau fonduri forestiere.
În ultima perioadă au fost înregistrate situații de urgență generate de incendii vegetație pe raza localităților Șieuț, Șieu Măgheruș, Feldru, Malin, Vermeș, Sărata, Bistrița Bârgăului și municipiul Bistrița.
Pentru gestionarea fenomenului de incendiere a terenurilor arabile și a pajiștilor permanente, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud, ai Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) şi ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bistrița – Năsăud (GNM) cooperează în baza unui protocol elaborat la nivel național, pentru limitarea / stoparea incendiilor de pe terenurile arabile, ce pot avea consecințe grave: rănirea sau decesul unor persoane, pagube materiale, propagarea la fondul forestier, afectarea mediului înconjurător etc. Colaborarea dintre ISU - APIA - GNM are în vedere prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă în urma incendierii terenurilor arabile sau a pajiştilor permanente, precum şi adoptarea unor măsuri de sancţionare a persoanelor fizice sau juridice care produc astfel de incendii. Menționăm faptul că după fiecare incendiu de vegetaţie uscată de pe terenurile arabile, ISU înaintează APIA coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă;
De asemenea, GNM - Comisariatul Judeţean Bistrița – Năsăud va avea în vedere ca miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă să nu fie incendiate fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență; Totodată, colaborarea dintre ISU - Direcţia Silvică va avea ca scop prevenirea propagării incendiilor de pe terenurile agricole la fondul forestier.

Informare preventivă

Folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru revenirea izbucnirii unui incendiu, este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător.
Incendiile se pot extinde într-un timp foarte scurt, pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă, dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători.
Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale:
1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
De la începutul anului, inspectorii de prevenire au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei fiecare, pentru incendierea vegetației uscate fără respectarea prevederilor legale și 16 sancțiuni contravenționale - avertismente.
Utilizarea focului deschis nu este permisă la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional Județean Bistrița - Năsăud, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5