Lucrări ample de infrastructură rutieră, la Leşu. Căminul cultural, aproape de recepţie! O nouă ediţie a Rapsodiei Trişcaşilor, în 28 august!

Proiectele de infrastructură rutieră din comuna Leşu, finanţate din fonduri europene şi guvernamentale, sunt în plină desfăşurare, profitându-se de vremea favorabilă.
Unul dintre aceste proiecte vizează modernizarea drumurilor forestiere, unde stadiul lucrărilor este foarte avansat, urmând ca într-un termen scurt să fie programată recepţia, un proiect cu finanţare europeană. „Lucrăm intens şi la proiectul „Modernizarea drumurilor agricole din comunele Leșu și Poiana Ilvei (12,7 km)”, finanţat din fonduri europene, unde a fost înlocuită firma de construcţii. Avem în derulare şi un proiect de asfaltare a unor străzi laterale, prin PNDL, cu fonduri guvernamentale”, ne-a explicat primarul Sorin Avram.
Lucrările de la căminul cultural din Leşu sunt, de asemenea, avansate, fiind făcute ultimele retuşuri înainte de recepţie. Cea de a 53-a ediție a festivalului Rapsodia Trișcașilor, într-o locație pitoresacă, va avea loc în 28 august, organizatorii urmând să anunţe programul detaliat şi invitaţii.
În ceea ce priveşte construirea centrului medical, se aşteaptă finalizarea procedurii de licitaţie şi anunţarea câştigătorului. Valoarea acestui proiect este de 5,3 milioane lei, aproximativ un milion de euro. Este un obiectiv foarte important pentru comunitate. În acest centru medical, care va fi construit pe amplasamentul fostei primării, vor fi amenajate cabinete medicale, cabinet stomatologic, farmacie, alte spaţii administrative.
În aşteptare este şi finalizarea listei de investiţii pe care Ministerul Dezvoltării o va finanţa prin Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5