Primarul Ioan Turc: Solicităm finanțare prin PNRR pentru rețele de apă și canalizare pe mai multe străzi din Bistrița! Care sunt acestea
Joi, 02/16/2023 - 08:54
Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Primăriei municipiului a avizat favorabil studiul de fezabilitate privind extinderea rețelelor de distribuție a apei și de canalizare menajeră pe raza orașului. Săptămâna viitoare, într-o ședință extraordinară, documentul urmează a fi supus aprobării Consiliului Local, etapă premergătoare obținerii unei finanțări prin PNRR pentru acest obiectiv de investiții.
"Sunt prevăzute pentru extinderea rețelei de distribuție a apei următoarele străzi: Galaxiei, Astrelor, Constantin Brăiloiu, Viorelelor (Bistrița), Secundară 3, Agricultorilor, Secundară 11, Secundară 12, Știubei și drum acces din Secundară 10 (Sărata), Aviației, Asfințitului, Agronomului (Unirea), Izvorul Sărat, Lungă, Orion, Orizontului (Viișoara).
De asemenea, extinderea rețelei de canalizare se va realiza pe străzile: Ioan Căianu, Constantin Brăiloiu, Viorelelor, Filip Cristian Petru, Matei Corvin, Nouă, Valentin Raus, Bradului (Bistrița), DJ 172 B (intrare Slătinița), drumul de acces din Secundară 10 (Sărata), Aviației, Asfințitului, Pasajului (Unirea), Valea Stânelor (Sigmir)", declară primarul Ioan Turc.
Municipalitatea va asigura și construirea unor stații noi de pompare pentru transportul apelor uzate, cu instalarea unor conducte de refulare și alimentarea cu energie electrică.
Valoarea estimată a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii edilitare, de tip apă și apă uzată, în zonele urbane funcționale” este de 13.655.950,787 lei cu TVA.
Accesul la rețele de apă potabilă și canalizare menajeră e esențial pentru locuitorii orașului și ai cartierelor aparținătoare, iar Primăria Bistrița și-a propus să acopere, din acest punct de vedere, o arie cât mai mare a zonelor rezidențiale.
Citiţi şi:
- Primarul Gabriel Lazany: Dezvoltăm infrastructura de apă și canalizare a Municipiului Bistrița!
- Primarul Gabriel Lazany: Rețele de apă și canalizare extinse în municipiul Bistrița, prin PNRR!
- Ioan Turc: Încă un proiect major al Primăriei Bistrița acceptat la finanțare prin PNRR!
- Ce străzi pietruite din municipiul Bistriţa sunt cuprinse în programul de asfaltare din 2024!
- Secretarul de stat Monica Săsărman: Ministerul Dezvoltării a virat 29 milioane lei pentru investiții din județ, finanțate prin PNDL, PNRR și “Anghel Saligny”

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 22:07
PARISUL ESTE TRIST ASTĂZI Dum, 15:24
Incendiu la Sângeorz-Băi Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
Cu ocazia aniversării dumneavoastră, dorim să transmitem cele mai călduroase felicitări și urări de bine domnului DUMITRU TOMŞA, primar al comunei...
La popas aniversar - 25 octombrie - adresăm doamnei CRISTINA MARICA - șef centru Complex de Servicii Sociale Nr.1 Bistrița din cadrul DGASPC...
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou