Biciclist din Rebra, cu alcoolemie de peste 1 la mie, implicat într-un accident rutier

Polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit la un accident rutier, soldat cu rănirea unui biciclist care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că biciclistul, în vârstă de 50 de ani, din Rebra, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 172B, prin localitatea Rebra, pe fondul consumului de alcool s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, pentru vătămare corporală din culpă, se arată în informarea transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

***

       ATENȚIE BICICLIȘTI! Pentru a vă putea bucura de o plimbare cu bicicleta în siguranță și pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere, polițiștii vă recomandă:

  • înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
  • circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană!
  • nu circulaţi cu bicicleta, dacă ați consumat băuturi alcoolice!
  • atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!
  • nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!
  • înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!
  • traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă.

Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător cu dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare.

În condiţii de vizibilitate slabă, este obligatoriu să purtați vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie;

IMPORTANT! Ca să puteți conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoaşteți regulile de circulaţie și să fiți echipați regulamentar!

Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor se sancționează cu 6-8 puncte amendă.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5