Dubai, altarul frumuseților lumii
Orașul e o carte
cu geometrii arhitecturale,
cu linii verticale
din sticlă și beton,
demne de superlativul
"cel mai înalt’’,
"cel mai frumos’’
sau ,,cel mai luxos’’
din lume:
Burj Khalifa,
turnul săgeată
tinde spre infinit,
măsurând distanța
dintre cer
și pământ.
Burj al Arab
stă pe țărm,
ca o navă ancorată
în liniștea mării.
Insula Palmier,
își desface frunzele
în chip de evantai,
plutind pe oglinda apei
în așteptarea oaspeților
pentru o vacanță
de vis.
Frame,
Poarta istoriei
ține trează memoria
tuturor timpurilor.
Fântânile arteziene,
Dubai Mall
și Festival City
adulmecă apele
pe portativul
cântecului și,
într-un dans
de balerine,
încântă orice privire.
Miracle Garden,
un buchet uriaș
de flori,
adus din toate colțurile
lumii,
ține loc de batistă
la reverul orașului.
Dubai
e Țara Minunilor !
Comentarii
„Incredibil” pentru unii, „adevărat” pentru alții!.
Adaugă comentariu nou