2 iunie - Ziua națională pentru adopții. Care este situaţia adopţiilor în Bistriţa-Năsăud
Astăzi, 2 iunie, sărbătorim copiii născuți în inima părinților, acei copii pentru care drumul vieții a fost unul mai special și pe acei oameni deosebiți care, din dragoste necondiționată și cu mult curaj, s-au oferit să le fie părinți, să le ofere un mediu cald, o schimbare reală, profundă care să-i ajute să-și exprime propria autenticitate, propriul dar.
În acest an, situația copiilor adoptabili și a familiilor/persoanelor adoptatoare la nivelul județului se prezintă astfel:
- pentru un număr de 5 copii a fost încuviințată adopția;
- 7 copii se află în perioada de încredințare în vederea adopției;
- 99 copii au deschisă procedura de adopție;
- 15 familii/persoane au atestate valabile, iar 2 familii/persoane se află în perioada de evaluare în vederea eliberării atestatului.
Finalitatea pe care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud o dorește pentru fiecare copil adoptabil este aceea de a fi integrat într-o familie iubitoare, capabilă să-i ofere condițiile necesare unei evoluții favorabile, pe termen lung, ca ființă autonomă. Adoptând un copil, veți schimba cu siguranță un destin!
Adresăm pe această cale, cele mai bune gânduri, urări de sănătate, fericire și multe împliniri, pentru copiii adoptați, pentru cei care așteaptă să fie adoptați precum și pentru familiile care au adoptat sau adoptă! La mulți ani!
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud
Citiţi şi:
- Adoptând un copil, poţi schimba un destin!
- 2 iunie- Ziua Naţională pentru Adopţie
- Pentru 21 de copii din Bistriţa-Năsăud, va fi primul Crăciun cu familia adoptivă
- DGASPC BN: 16 copii din Bistriţa-Năsăud aşteaptă să fie adoptaţi. Fii motivul pentru care un copil e fericit!
- DGASPC BN: În acest an, 20 copii din județul nostru au fost adoptaţi. Alți 45 își așteaptă părinții adoptivi!
Adaugă comentariu nou