Un tânăr de 17 ani şi două femei, transportaţi la spital, în urma unui accident petrecut la Strâmba
Joi, 06/08/2023 - 12:59
Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs la intersecția Drumului Comunal 6A cu Drumul Județean 172D, în localitatea Strâmba.
Din primele informații, un autoturism condus pe Drumul Comunal 6A, de un bărbat de 77 de ani, din Ilva Mică a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe Drumul Județean 172D, de către o femeie de 44 de ani, din Rodna. În urma impactului dintre cele două autoturisme, șoferița cât și alți doi pasageri din autoturismul condus de aceasta au fost răniți, fiind ulterior transportați la spital. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă în cazul celor doi conducători auto.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, a transmis IPJ BN.
Două echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensiva mobilă și un echipaj de descarcerare, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud au intervenit, pe raza localității Strâmba, la acest accident rutier.
Potrivit datelor transmise de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, toate cele trei victime găsite la locul accidentului (un tânăr în vârstă de 17 ani și două femei) au fost preluate de echipajele medicale și au fost transportate la UPU SMURD Bistrita.
Citiţi şi:
- O femeie și un bărbat au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă, spre lacul Colibița
- Un copil de 3 ani și două femei, transportați la spital după un accident petrecut la Sigmir
- Două accidente rutiere s-au petrecut, la interval de o oră, la ieșirea din Bistrița Bârgăului spre Colibița! Trei persoane au ajuns la spital
- Accident rutier la Josenii Bârgăului. O persoană a fost transportată la spital
- Trei persoane transportate la spital, în urma unui accident la Strâmba

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Mormintele. La Bistrița -
Vin, 10:49
La Bistrița — sunt morminte,
Gropi ca-n cimitir și-un drum
Unde popi cu lungi veștminte,
Din...
Rus Augustin -
Joi, 16:28
Tot respectul celor din ... „vechea gardă” care după spusele gen. Carbonne, din timpul...
Rus Augustin -
Joi, 16:20
Mulțumesc preotului paroh al Parohiei din Budești, Plosca Florin Dorin, pe care cu respect îl...
Pr. Plosca Florin-Dorin -
Joi, 13:39
Doamne ajută tuturor! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Fie ca Bunul Dumnezeu să dăruiască Harul Său...
Emilia Sirlincan -
Joi, 06:59
La mulți ani cu sănătate și bucurii!
Aniversări
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, părinte protosinghel Siluan Farcaș, duhovnic al Mănăstirii Dobric, iar la popas aniversar vă dorim mulţi...
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Gabriela-Adriana Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Astăzi este o zi specială pentru doamna profesor Smaranda Florean, inspector şcolar pentru Învățământ primar.























Adaugă comentariu nou