Cea din urmă dorință. Scriitoarea Dorina Catarig și al 14-lea roman

Deși au trecut doar câțiva ani de la romanul de debut, Poveste de Crăciun, vol. 1 – 2020, scriitoarea Dorina Catarig ne uimește din nou cu o nouă carte, un nou roman, cel de-al 14-lea. Dorina Catarig ne-a obișnuit cu astfel de recorduri. Dacă la o carte de poezii ne mulțumim să citim de multe ori doar câteva poezii, pe alese, de multe ori fiind familiarizați cu explozia de sentimente ale poetului îmblânzite în cuvinte și poate rezonăm doar cu cele scrise de către un suflet pereche cu al cititorului, la o carte de proză ne manifestăm cu totul altfel.

Dacă această constatare este valabilă și la proza scurtă, cu atât mai mult lucrurile se amplifică la citirea unui roman. Toți avem nevoie de poezie, toți avem nevoie să vedem un sentiment al cuiva, care poate fi și al nostru, trăit și îmbrăcat cu haina versificației. Fără a minimaliza rolul și valoarea poeziei, aceasta are de cele mai multe ori rolul unui scurt tratament miraculos asupra sufletului nostru, după care ultima urmă de durere trăită și scrisă în paginile vieții noastre reale să dispară ca prin farmec, iar sentimentul, fie el chiar și nostalgicul poetului sau a poetei să se transfere pentru o bucată de timp în sufletul nostru.

La un roman, starea de implicare a celor două suflete, cel al autorului și cel al cititorului, se manifestă cu alte forțe pe câmpul de luptă al cuvintelor scrise. Ba mai mult, cititorul nu rămâne doar un simplu spectator al evenimentelor și întâmplărilor relatate de scriitor. De cele mai multe ori, cititorul simte nevoia tardivă de a interveni în desfășurarea întâmplărilor, de a sări în ajutorul unui personaj sau altul, uitând că soarta acestora a fost pecetluită ceva mai înainte de către cel care a dat viață eroilor cărții.

Problema supremației dintre cele două genuri literare este o dispută continuă în care fiecare parte are dreptatea sa, iar rezultatul acestei lupte îl stabilește, de la caz la caz, fiecare cititor. În rândurile următoare, sunt nevoit să pun, în cazul de față, romanul pe primul loc. Din experiența proprie, pot spune că de câte ori am scris o poezie, focul sentimentelor a ars mai mult ca un explozibil controlat pentru o perioadă limitată. Implicarea în scrierea unui roman îl face pe scriitor să se detașeze de lumea în care trăiește, mutându-se într-o lume paralelă cu cea din roman, pentru o perioadă lungă de timp, uneori mai mult de un an de zile. Este totuși o diferență! În cazul cititorului, această perioadă se transformă într-un foc continuu de câteva zile...

Să revenim la tema de față. Romanul scriitoarei Dorina Catarig, „Cea din urmă dorință”, apărut recent la Editura Castrum de Thymes, Giroc, o preferată a mai multor scriitori din zona Năsăudului. Prin realizarea promptă și de înaltă calitate a cărților, cât și prin implicarea activă la scrierea prefețelor sau a postfețelor, dar mai ales prin participarea la foarte multe prezentări ale cărților tipărite a celor doi artizani: Daniel Luca, directorul editurii, și redactorul și realizatorul formatului cărților, Nicolae Toma, pe meleagurile lui Coșbuc și Rebreanu din Țara Năsăudului.

Acest roman este al 14-lea din șirul romanelor scrise de Dorina Catarig. Toate cărțile autoarei sunt adevărate oaze de trăiri sentimentale la nivelul absolut. Personajele sale sunt adevărați eroi care dau bătălii crude cu zidurile vieții naturale sau ridicate de semenii acestora din răutate sau din manifestări greu de înțeles. De cele mai multe ori, viața personajelor este prezentată doar ca un fir de ață fragil și foarte subțire. Dacă în cele mai multe dintre primele romane eroii săi aveau de dus o luptă inegală cu doi adversari: povara unor sechele fizice și povara neîndurătoare a vieții, la romanele recente Dorina Catarig introduce noi modalități de prezentare a întâmplărilor și, mai ales, a deznodământului. 

Mă voi referi la creațiile recente ale scriitoarei. Precedentul roman, „Străinul din vis”, vine cu cel puțin un element nou față de romanele precedente. Apar acele etape ale construcției unui roman de acțiune polițistă sau, mai corect spus, de investigații ale personajelor amenințate de comportamentul criminal al celor considerați cei mai devotați prieteni. Odată abordată această tematică cu un standard de construcție al acțiunii, cu acele etape necesare elementului-surpriză ce nu poate fi bănuit, scriitoarea se dovedește foarte inventivă în aducerea în scenă a unor personaje de asemenea surpriză, care vor fi dezbrăcate de haina falsă a bunătății și a preteniei, chiar de către propriile lor fapte. Măiestria scriitoarei constă chiar în faptul de a masca orice suspiciune a cititorului față de personajul real și demonic pe care l-a realizat... Ce mai! O lectură care te ține cu „sufletul la gură! ...

Cel mai recent roman, „Cea din urmă dorință”, vine și acesta cu un șir de noutăți compoziționale, dar cea mai importantă ar fi acel dialog la distanță dintre cei doi povestitori; prima parte fiind povestită de mama micului Gabriel – Ana, iar a doua parte fiind povestită de Gabriel – tatăl. Trecerea de la finalul primei părți la a doua parte ne duce cu gândul că așa ar trebui să fie sfârșitul oricăruia dintre noi... și de fapt, așa este. Dispariția fizică a unei ființe se rezumă doar la desprinderea sufletului de către trup. Sfârșitul este cât se poate de firesc și se termină simplu: Ana lasă un mesaj, de fapt o scrisoare de destăinuiri și un ultim mesaj: „Ceea ce simțeam nu mai era durere, era o mare liniște, eram împăcată cu mine și cu destinul meu.”. La fel de simplă este și continuarea. Scrisoarea Anei nu este o scrisoare a unei persoane fizice, ... este o voce din lumea de dincolo care exprimă „cea de pe urmă dorință”, susținută și de acea mărturie fizică: certificatul de naștere al copilului cu numele de tată al lui Gabriel. Este cât se poate de clar că toate manifestările tradiționale pământești legate de dispariția fizică a omului iubit nu mai au relevanță și parcă știrbesc din noblețea dialogului simplu de rămas bun dintre sufletul celui dispărut și al celor apropiați.

Finalul romanului, chiar dacă are o notă pozitivă prin abundența de dezvăluiri de ultimă oră și de o mulțime de factori surpriză, mulți dintre aceștia total neașteptați, lasă loc la o mulțime de interpretări și așteaptă din partea autoarei o eventuală ... continuare...

Macedon Tofeni

Redactor-șef – Revista „GLASUL ARMADIEI”