Leon și Dorina Catarig, din Rebrișoara, tată și fiică, în lumea cărților

Chiar de ziua Dorinei, Editura George Coșbuc din Bistrița a scos romanul de debut „Poveste de Crăciun”, iar Editura Ecou Transilvan, cartea de poezie „Patriei mele”, autor tata,  adică Leon Catarig din Rebrișoara, din patria Mureșenilor. Cei doi autori, Leon și Dorina, respectiv tată și fică, și-au prezentat creațiile lor literare în satul natal, în ziua de 18 decembrie 2020, în compania membrilor familiei și a unor iubitori de frumos din Năsăud și Bistrița,  respectiv directorul cotidianului Bistrița News, prieten al rebrișorenilor și al Astrei Năsăudene, medicul stomatolog Seni Anuța Gabriela, fiică a satului, fiica scriitorului Dumitru Munteanu, care a prezentat romanul, iar din Năsăud, scriitorii astriști: Ioan și Lucreția Mititean, Floarea Pleș, Ioan Seni, Ioana Lăpușneanu și Ovidiu Maghiar. Sărbătoarea cărților din familia Catarig s-a făcut respectând toate regulile specifice situației în care ne găsim, grup restrâns, măști, dezinfecție, servirea unor dulciuri ambalate și cuvântări scurte și la subiect. La încheiere,  năsăudenii, de la Școala din sus, au cotit spre dreapta, făcând o incursiune pe Valea Gersei până la renumitul monument al naturii Peștera Tăușoare. Valea Gersei, Valea Mureșenilor, a   renumitului profesor Ștefan Lup, satul fostului primar de Năsăud, Dumitru Mureșan, a  veteranului astrist Ioan Seni, a scriitorului Radu Băeș, a rapsodului popular badea Anchidim a Nețului, taragotiștii Răcan și Bodiu, ceterașii Donuc, Bălătici și Hâla, este  o vale de vis, valea amintirilor și a tinereții noastre. Drumul este  accesibil până la peșteră, o porțiune asfaltată, iar restul pietruit, pregătit pentru asfalt, cu dirijarea văii, diguri de sprijin pe toată întinderea apei, poduri, locuri de parcare și popas, case de vacanță, vile fel de fel, pensiuni, dar și casele de câmp se mai păstrează, ca adăposturi pentru animale, multe la număr în această zonă. În ultimele decenii  această vale a suferit schimbări multiple modernizarea, civilizația sunt la ele acasă, cu curent electric, televiozoare, ornamente de Crăciun, în curte diverse tipuri de mașini, tractoare, buldozere etc. Deci, Valea Gersei pe care am străbătut-o ani în șir pe jos, în cizme de cauciuc a devenit o zonă turistică și nu peste mult timp concurează cu Valea Prahovei.

            Să revenim la cărți, acești dușmani al indiferenței și a acțiunilor lipsite de finalitate, care ne dau tăria să trăim din plin marile evenimente ale satului, fiind izvoare nesecate ale culturii cu deschidere spre opera marilor noștri înaintași, purtători de valori ce și-au consumat o bună parte  din viață citind și scriind. Cărțile celor doi rebrișoreni sunt o invitație la dialog, o imagine a gândurilor satului.

Fiecare carte este o lume nouă, clădită în ființa cititorului, ce rodesc într-una simboluri. Scriitorii zilei, respectiv tata și fata se bucură de o intimitate de taină, fiind învingători. Au biruit invidia și răutatea prietenilor, fiind prototipul unui ecou al zilelor noastre, purtători de biruință  care prin cărțile lansate azi au găsit căile de acces de la o lume la alta, dăruind cuceririle semenilor, descoperindu-și propria esență îmblânzind timpul și spațiul după dimensiunile proprii,  instaurând armonia și ordinea în sufletele cititorilor.

Dorina, în romanul de debut cu peste 600 de pagini, scoate la lumină predilecția sa pentru lumea îngenuă a copilăriei, a satului, a tradițiilor de acasă, universul celor mici, în fermecătoarea desfășurare și totodată nevoia de ocrotire a copiilor, scene ale căror tâlc oferă cheia devenirii unui destin.

Idealul acestei lumi nou create de autoare este frumosul, binele, echilibrul, spiritul uman, dreptatea, convinsă de predestinarea divină.

            Romanul Dorinei ne trezește multe amintiri, prin care retrăim de multe ori clipe de neuitat cu o semnificație aparte, amintiri care dor, dar care sunt ca o haină magică și nu se uzează niciodată. „Dorul (spunea Octavian Paler) e focul  în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă  AMINTIRILE.”

            Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății, care adună laolaltă întreaga familie și care ne reamintește cât de important este să le spunem celor dragi că îi iubim mereu, nu numai în această seară, ci toată viața. Iubire și dăruire, iar binele ce-l oferim altora, ni-l oferim nouă ca o lecție de bun simț, unde orgoliul și încăpățânarea nu-și au locul în relații, în familie și nicăieri de fapt, deoarecea acestea îngroapă fericirea și se află în jurul nostru ca o forță a răului, distrugând tot ce iubirea construiește.

„Dorina, spune scriitorul Dumitru Munteanu, nu a avut și nu are nevoie de influența maeștrilor scriitori pe care să-i urmeze, pentru că talentul ei nativ îi construiește un drum și un destin literar personal, ce nu are nevoie de modele, fiind doar al ei, unic și inconfundabil.”

Tata Leon, autor al mai multor cărți, este mereu prezent în viața culturală a Țării Năsăudului, prin prezențe substanțiale la viața astristă cu o notă de încredere în tot ce înseamnă  cultură și ridicarea satului prin cultură. Prin tot ce face, scriitorul rebrișorean împrăștie un  aer de seninătate, o notă de încredere în ceea ce înseamnă actul cultural în zilele noastre.

            Din această plinătate sufletească s-au împletit versurile din această carte, cu o notă de încredere pentru neam și țară, pentru limba română și tradițiile locului, prin care sparge orice obstacol de negare a actului patriotic, risipește negurile și viața o vrea bună, ca bunul Dumnezeu  cum spunea Vasile Alecsandri. Volumul se vrea o expresie a poeziei sufletului, un suflet larg, atotcuprinzător la împliniri, la tot ce poate fi expresie românească în totalitatea simțirii neamului românesc, prin poezia sufletului și a iubirii nețărmurite față de satul natal – Rebrișoara, matricea din care se trage, un sat cu vechi tradiții, origini, sânge, limbă, istorie, cultură și memorie pe care-l cântă în versurile sale în fiecare an, de ziua comunei „PRIMĂVARA REBRIȘOREANĂ”, o sărbătoare a satului și tradițiilor străbune.

„Te vom  slăvi în vers și cânt,

Că ești o floare vie

Și ești vlăstar crescut frumos

 În scumpa Românie.

Te vom cânta cât vom trăi,

Că sat ne ești și casă

Și nu există pe Pământ

Comună mai frumoasă.”