Academica Recea-Minerul Rodna 1-1. Rodnenii au crezut în șansa lor!

         A fost un meci de mare luptă la Recea, în Maramureș, foarte aproape de Baia Mare, în prima întâlnire a barajului pentru accederea în divizia a treia la fotbal, confruntându-se campioana Maramureșului, Academica Recea și campioana județului Bistrița-Năsăud, Minerul Rodna. Cei din Recea plecau favoriți din start, poate și pentru trecutul lor impresionant, a avut echipă în divizia a doua prin anul 2018, iar în campionatul lor abia încheiat, au avut doar o singură înfrângere, restul numai victorii, primind doar patru goluri în tot campionatul, este drept că și Minerul Rodna a avut în campionat o prestație excelentă.

         Am văzut partida pe laptop, la facebook, live, grație colegului în ale jurnalisticii, Radu Sîrbu, de la ziarul Mesagerul de Bistrița. La Recea este o bază sportivă modernă, gazon foarte bun, mai bun decât multe terenuri din prima divizie, cu tribuna acoperită, aici Minerul a avut circa 60 de suporteri veniți cu mașinile de la Rodna, Năsăud, Coșbuc și din alte localități, care au încurajat permanent echipa noastră, grupați sub drapelui alb-negru al Minerului. Timpul a fost foarte bun pentru joc, Minerul a avut un splendid echipament, tricouri bleu și chiloți albi, exact culorile celebrei Manchestern City, sau cele ale lui Lazio Roma, gazdele jucâd în echipament complet roșu.

         S-a jucat pe alocuri aspru, sub o oarecare tensiune, din păcate, căpitanul Minerului, Vilizki fiind accidentat mai serios, având ruptură musculară, a fost dus la Urgență, el a fost schimbat în minutul 31 de către Sigheartău. Destinul partidei putea fi schimbat dacă nefericitul Brumă nu se juca cu o ocazie rarisimă, singur cu portarul, păcat că s-a pierdut. Ocaziile se răzbună și aproape imediat, în min. 13, este 1-0 pentru gazde, Daniel Groza, cel mai bun jucător al lor, a profitat de o învălmășală în careul oaspeților și cu ceva noroc, împinge mingea în plasă. Și totuși rodnenii nu se pierd, luptă pentru fiecare minge, se joacă chiar la sacrificiu, lupta este pe alocuri surdă, ambele echipe joacă la rezultat, gazdele au o serie de cornere și forțează desprinderea, în min. 25 portarul Cămărășan, cel mai bun jucător de pe teren, scoate o minge pe care scria gol, de altfel el a mai intervenit salvator și în alte rânduri, dând încredere echipei. În min. 46 Recea are o mare ocazie dar Cămărășan este la post.

         În a doua parte a jocului, în min. 52 Traian Savu ratează senin, iar în min. 61 gazdele ratează de la numai 6 metri. În min. 67 din nou Cămărășan închide poarta, iar peste un minut, Pretan trimite peste poartă din 4 metri. Și vine min. 73 când, de pe partea stângă, aproape de corner, unghi foarte greu, noul intrat Akari Saadi, subtil, trimite un șut-minune, sus, la păianjen în colțul lung, cel din dreapta, producând consternare în rândurile gazdelor și al suporterilor săi, bucuria rodnenilor fiind foarte mare, firesc, și iată că este 1-1!Până la sfârșitul partidei gazdele se zbat pentru victorie, oaspeții se apără cu înverșunare, cad ceva cornere la poarta Minerului, dar nu mai cade nici un gol, situație care avantajează Minerul Rodna care va juca acasă returul.

         Iată și echipa Minerul care s-a luptat la Recea cu deosebită ardoare pentru șansa sa.

         Cămărășan-Velea, Petca, V Hazbei, Dodea-Savu, Bortaș, Vilizki, min. 31 Sighiartău, Colța-R Hazbei, min.70 Akari, Brumă.  Rezerve neutilizate, Bor-Alexa, Tiron, Munteanu, Pioraș.

         Felicităm echipa Minerul Rodna, pe toți cei care au jucat, pentru spiritul lor de luptă, felicităm pe Ucu Bodriheic, președintele Asociației, felicităm pe antrenorul-jucător Valer Munteanu și nu în ultimul rând felicităm pe primarul Rodnei Tinuț Grapini pentru ajutorul oferit echipei. Sâmbătă 24 iunie, de la ora 17,30 la Rodna va fi meci mare!

                                             

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5