150 de testări cu aparatele etilotest și drugtest la sfârşit de săptămână în Bistrița-Năsăud

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni în scopul asigurării respectării normelor legale și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și asigurarea condițiilor unui trafic rutier în siguranță prin depistarea șoferilor care nu respectă normele rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate la nivelul județului au mai fost legitimate peste 430 de persoane și au fost oprite pentru verificări aproape 300 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 183 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.300 de lei, fiind totodată reținute 11 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. În acest context, polițiștii au efectuat aproape 150 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5