Poveste de toamnă la Grădi Năsăud
Mie, 10/25/2023 - 19:29
A fost odată ca niciodată…că de n-ar fi nu v-am povesti...
Când toate anotimpurile, fiecare cu farmecul său, se scurg prin clepsidra timpului, Toamna a îmbrăcat în culori și miresme curtea grădinițelor noastre. Ne-am bucurat împreună – copiii, educatoarele și toți cei din grădiniță, într-o atmosferă a emoțiilor și a armoniei de gusturi, culoare, iz de copilărie cu ghidușii.
Festivalul Toamnei s-a desfășurat marți, 24 octombrie 2023, sub semnul belșugului și al frumuseții, în care fiecare copil, sub îndrumarea educatoarelor, a făcut din curtea grădiniței o imensă cămară plină cu bunătăți pregătite cu dragoste: dulcețuri fine, murături diversificate, nuci pentru cozonaci, dar au pictat și dovleci, au creat tablouri cu elemente de toamnă distractive din fructe și legume, castane și alte daruri ale toamnei. Pe toate, mânuțele îndemânatice și pricepute ale micuților noștri, le-au transformat în mici opere de artă.
Toate acestea au reprezentat un deliciu, o încântare pentru ochi și suflet, bucurându-ne de la cel mai mic până la cel mai mare de toate binecuvântările toamnei.
"Trebuie să oferim mult pentru a primi mai mult. Dăruirea propriei persoane creează o recoltă generoasă." - Orison Swett Marden
Profesor pentru învățământul preșcolar, Nicoleta-Maria Singeorzan
Director,
Codruța Bîtă-Găzdac

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 11:07
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit Lun, 11:01
Președintele Radu Moldovan, la Buza Cătun, o comunitate uriașă prin credință și căldură sufletească Lun, 10:35
Breviar ASTRA – octombrie 2026 Lun, 10:20
Alice Alexa (CNAM Bistrița), liderul Grupului Parlamentar Solidaritate din Senatul Tinerilor! Lun, 08:10
Incendiu izbucnit la o casă din Viile Tecii Cultura
În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva este locul de naștere al lui Apostol Bologa,...
Comentarii
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
AlinaAbel Torma -
Sâm, 13:52
Cu ocazia zilei de naștere va doresc multa sănătate și fericire alaturi de cei dragi dumneavoastră...
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Ioan Coroianu -
Vin, 11:47
La mulți și sănătoși ani!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Este o dată specială pentru doamna profesor Ana Daniela Hlinca, director la Școala Gimnazială Șieu Odorhei, care își aniversează ziua de naștere.
În zi de naștere a doamnei director Claudia Avram - de la Școala Gimnazială Dumitra - îi adresăm cele mai calde, sincere și distinse urări de bine,...























Adaugă comentariu nou