Atenţie şoferi! Închisoare cu executare pentru cei implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis
Vă reamintim că, la data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Citiţi şi:
- Șofer din Sângeorz-Băi, oprit la timp de polițiști! Alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat
- Pentru verificarea consumului de droguri, 24 de autovehicule şi 60 de persoane verificate de poliţiştii bistriţeni
- Tineri din Năsăud şi Blăjenii de Jos, depistaţi la volan, fără permis de conducere!
- Adolescent de 16 ani, din Livezile, depistat la volan! Dosar penal pentru tânăra care i-a încredinţat maşina!
- Dosar penal pentru un bărbat din Monor ce circula cu un tractor neînmatriculat
Adaugă comentariu nou