Pr. Radu Liviu Roșu: Singurătatea omului = frica de viaţă

"Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine"  - Apocalipsa 3, 20

”Singurătatea și sentimentul de a fi nedorit reprezintă cea mai cruntă sărăcie”. – Maica Tereza

Iubiți cititori, plec în tratarea acestui subiect de la faptul că în societatea noastră de zi cu zi auzim tot mai multe persoane care declară că se simt singure chiar coexistând cu cei dragi, dar mai ales de la faptul că singurătatea este unul dintre simptomele prezente la persoanele care suferă de pe urma dependențelor.

Putem pleca în perspectiva asupra singurătății de la faptul că adesori când ea își face simțită prezența, ne aflăm între naufragiul personal și drumul virtuților.

Singurătatea este o boală grea şi contagioasă. Uneori, suntem singuri chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de prieteni. Oamenii par să se afle în comuniune cu semenii lor prin intermediul a diferie mijloace și metode, totuși, tot mai mulți dintre noi se plâng de singurătate. Pentru că nu multitudinea prietenilor virtuali ne vindecă de această boală a lumii contemporane. Importantă rămâne calitatea prietenilor şi a interacțiunilor inițiate cu ei.

Din cauza diferenţelor sociale, de sex, de etnie, a abuzurilor, a dizabilităţilor, a propriilor insecurităţi, oamenii sunt marginalizaţi, se izolează social, trăind în tăcere suferinţa şi ducând povara singurătăţii. Singurătatea şi izolarea socială sunt la fel de nocive ca fumatul a 15 ţigări zilnic.

Psihologul John Cacioppo spunea referitor la singurătate:  ”Sentimentul de singurătate ar putea fi strâns legat de factori genetici. Se adaugă şi alte elemente, izolarea fizică, divorţul, moartea unei persoane dragi, schimbarea domiciliului şi părăsirea comunităţii”, iar Seneca socotea că: „Singurătatea este pentru spirit ceea ce hrana este pentru corp”.

De exemplu, Duminica a Patra după Paști, numită sugestiv „Vindecarea slăbănogului de la Vitezda”, ne prezintă foarte sugestiv imaginea omului singur lipsit de orice ajutor. Fiind singur, rămânea întotdeauna la urmă. Suferinzii din preajma lui sau rudele lor îl ignorau, aruncându-l într-o dureroasă izolare.

La fel se întâmplă și în cazul persoanelor dependente. Persoanele dependente se simt izolate adeseori, mai ales în stadiile avansate de consum, în ultimii ani sau ultimele luni de consum, chiar şi în mijlocul unor oameni fericiţi şi plini de voie bună, la petreceri, la evenimentele familiale sau cele aniversare. Au acel sentiment profund că nu fac parte dintre ei, chiar dacă se comportă ca nişte personaje vesele şi sociabile.

Efectele singurătății sunt foarte devastatoare pentru oricine, mai ales pentru persoanele dependente și mai ales acolo unde nădejdea în Dumnezeu lipsește cu desăvârșire sau acolo unde această nădejde este șubrezită din varii motive sau cauze.

Singurătatea nu afectează doar din punct de vedere social. Efectele acestei condiţii au impact psihologic şi asupra sănătăţii individului. John Cacioppo spunea că singurătatea se poate „citi” în analiza nivelului hormonilor de stres, în modul de funcţionare a sistemului imunitar şi cardiovascular.

Mulţi singuratici găsesc un refugiu în consumul de alcool, droguri, jocuri de noroc, medicamente şi alimente bogate în grăsimi. Au tendinţa de a fi mai puţin activi făcând mai puţină mişcare decât ceilalți. Au un somn mult mai slab calitativ şi deci sunt mult mai obosiţi pe parcursul zilei.

Singurătatea ia diferite forme și are mai multe manifestări care se diferențiază una de cealaltă. Una dintre formele singurătății este izolarea fizică, însă, singurătatea nu se referă, doar la izolarea fizică de alți oameni. Unii se simt singuri, deși au alături familia, colegii, vecinii. Alții trăiesc în aglomerări urbane de milioane de inși, dar resimt acut fiorul însingurării.

Există și un paradox al singurătății. Este vorba de oamenii care-și asumă singurătatea, o îmbrățișează, ca prin ea să ajungă mai repede în comuniune cu Dumnezeu. De aceea vorbim despre SINGURĂTATE atunci când te simți nefericit pentru că ești singur, și vorbim despre SOLITUDINE atunci când iubești starea de a fi singur.

Dacă este să privim spre persoanele dependente vom observa că ele adeseori sunt mai mereu singure. Folosesc alcoolul, drogul, jocurile de noroc etc. din motive egoiste - ca să se simtă bine în propria piele. Ei mizează pe efectul pe care îl are substanța preferată asupra lor și anume, îi ajută să se comporte mai sociabil sau să își potolească temporar sentimentul de singurătate interioară.

Dar odată cu dispariția efectului se simt şi mai izolaţi, mai "lăsaţi pe dinafară", mai "diferiţi" şi mai trişti decât oricând. În mintea lor se înfiripă gândul și chiar cred că merită să fie ostracizaţi pentru ceea ce au făcut. Un gând frecvent la persoanele dependente este: ”Poate chiar sunt un intrus!”. Dialogul nu mai există cu cei din jur și este interiorizat doar pentru ei.

Apare, însă, întrebarea : Cum se iese din singurătate? Primul pas este asumarea ei. Respectiva stare de asumare ne ajută să intrăm mai ușor în comuniune cu Dumnezeu. La fel au făcut sfinții, care, prin rugăciunile necontenite înălțate către cer s-au făcut utili societății.

Pentru persoanele dependente, primul pas spre ieșirea din starea de singurătate este să devină oneste cu ele însele, apoi, pasul doi, să ia contact cu persoanele care au trecut prin aceleași stări ca și ei, și care acum se află pe drumul recuperării. În această etapă, este foarte importantă participarea la ceea ce terapia de recuperare numește ”grupurile de suport” și ascultarea poveștilor dependenților în recuperare.

Psihologul John Cacioppo crede că persoanele care sunt singure simt nevoia de a împărtăşi cuiva calvarul singurătăţii.

Odată cu onestitatea, se deschide o ușă care este ușa inimii oamenilor și aici noi putem vedea iubirea cea mare a lui Dumnezeu. Dumnezeu cel atotputernic caută pe oamenii păcătoși și bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ (Matei 11, 28-30)

Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa. A deschide ușa și a-L primi pe Dumnezeu în inimă este responsabilitatea noastră. La fel este și pentru persoanele dependente. Este necesar ca ele să decidă ieșirea lor din singurătate. Nimeni nu o va face în locul lor, precum nimeni nu este vinovat de refuzul acestei ieșiri.

 Și așa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae – ”O viață individuală este oarbă și atee. Am pierdut umanitatea pentru ca am devenit solitari”. Singurătatea fără Dumnezeu este un naufragiu personal, dar una petrecută cu și în Dumnezeu ne împrietenește cu Dumnezeu. El este acolo, gata să se dăruiască deplin pentru acei – cineva – care aud vocea Lui. El este întotdeauna dispus să facă aceasta, chiar când noi nu o facem.

Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!