Singurătatea în doi

„Nu de singurătate mă tem. Mi-e frică de ce aș putea face singur în singurătate. Singurătatea în doi în schimb, e remarcabilă, sublimă, genial.”
                    Gabriel Petru Baetan
De la 5 martie 2020, ne-am înstrăinat de lume și ne-am cufundat siliți de împrejurări, în faimoasa singurătate în doi, mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a dat sănătate, putere și posibilitatea de a fi împreună, soț și soție, doi oameni cu sufletul cât zarea, ce și-au unit destinele  de peste cinci decenii. Ne identificăm pe scena socială ca niște actori pierduți în roluri tandre de cuplu și mai puțin cu niște ființe ce își trăiesc propriile sentimente refulate, în mare parte.
Zi de zi, ne urmărește germenele singurătății, care ne privește neclintit, stă mereu la pândă și nu se grăbește nicăieri, se dezvoltă într-un sol fertil unde sămânța dospește mai ușor și atacă doar pe acei care nu-și cunosc răbdarea, fiind imobilizați într-o țesătură vâscoasă și lipicioasă, tânjește în tăcere și te face sclavul ei, cum parvenitul aspiră să emigreze într-o  societate înaltă.

Singurătatea de bunăvoie nu te părăsește niciodată. Noi trebuie să o părăsim cu ajutorul  Tatălui Ceresc, care în chip minunat îți scoate în cale pe cineva ca ajutor la nevoie sau leac de singurătate, pe care noi l-am găsit - implicare în taina grădinăritului, a florilor, a împărtășirii ideilor, gândurilor, în valorificarea unor fapte de cultură, împlinirea a tot ce ne-am propus pe linie scriitoricească, socială și familială. Am crescut și am muncit în medii culturale active, agreem oamenii, ne plac conversațiile, schimburile de idei, cooperarea, atmosfera de solidaritate, de râs și voie bună, așa că, suntem în doi, dar ne simțim tot mai mult singuri, deoarece calitatea relațiilor interumane e puternic deteriorată. Suntem singuri într- un univers fără sens, știm cine suntem, știm de unde venim, dar nu știm încotro mergem. Oare ce se întâmplă cu noi, cu singurătatea noastră?
Singurătatea este costul colateral al nevoii noastre naturale de afiliere unul altuia, așa cum prevede codul nostru genetic, adică de a da posibilitate reciprocității  și cooperării, adică să conviețuim în interacțiune, ambii să avem de câștigat și niciunul de pierdut. Aceasta e singurătatea în doi, adică un colaj de trăiri, gânduri și comportamente – senzația de  gol, lipsa de sens, de inadecvare, de respingere, tristețe și milă față de propria persoană.

    Să nu ne alarmăm de singurătate, chiar și de singurătatea în doi, deoarece în viață am cunoscut atâția oameni care s-au simțit singuri în mulțime, oameni care s-au simțit singuri chiar la locul de muncă, oameni care au lucrat în colective agitate cu multe conflicte, unde calitatea interacțiunilor e mult sub așteptări, oameni care nu cooperează, nu se înțeleg și nu le pasă de colegi, de semenii lor. În asemenea situații, ești silit să trăiești într-un ținut izolat, dar și aici oamenii au învins, nu s-au simțit singuri atunci când l-au avut cu ei pe Dumnezeu. În astfel de împrejurări singuratice ne așteptăm ca ceilalți să ne facă mai degrabă rău decât bine, mereu venim la muncă cu frică, ne vedem neîndreptățiți și ne apar în față mai degrabă întâmplările negative pe care le-am trăit cu ceilalți, decât cele pozitive și ni se proiectează alături de ei un viitor sumbru care epuizează ființa umană.
Desigur, singurătatea ne epuizează, fiind începutul multor nenorociri, este atât de  înspăimântătoare, încât ai face orice ca să te scapi de ea, deoarece nu-ți poți concepe fericirea  decât în preajma celorlalți, așa că, cooperăm bine cu vecinii de pe strada Crinului, Ioan Tofeni, Monica Urâte, Lenuța Ilieș, Mia Bolfă, Saveta Cicai, Geana Figan, Ana Maria Baias și rudeniile noastre de la bloc, Saveta și Nelu Ștefan, care mereu ne vizitează, ne aduc vești din urbea  noastră, ca de altfel poștărița care ne aduce presa. Spre a ne informa și documenta, urmărim emisiunile TV și radio, ne întrecem în ale scrisului și cititului, care ne aduc în casă tot ce este frumos și util din județ, din țară și din lume. Iată că se găsesc atâtea posibilități de înlăturare a stresului și a plictiselii. Suntem informați că acest virus păgubos intră și în dulapurile noastre și micșorează hainele, care nu ne mai cuprind, așa că antidotul potrivit este mișcarea.

Suntem învredniciți cu o curte spațioasă, grădină, așa că mișcarea, plimbarea e pe primul loc în preocuparea celor doi siguratici năsăudeni. În acest fel, încercăm noi să înlăturăm golul din interior, alături de alți oameni puternici care au dimensiunea verticalei și care zilnic ne sună cum sunt copiii și nepoții noștri din America: Livia, Nicu, Călin, Călina și Lisa, familia Nedelcu din Iași, fam. prof. Gh. Giurgiu din Dej, fam. Nadia și Dan Baciu din Cluj, pr. Ioan Pop din Zalău, dr. Elena și Dorel Dindelegan din Zalău, Ghiță Petri din Brașov, familia Nelu și Doina Dăian din Sighet și ing. dr. Elena și Gheorghe Dăian de la Cluj, care în prima zi a Rusaliilor ne-au  făcut surpriza unei vizite inopinate, ocazie cu care am deschis terasa CRINUL, adică am servit masa în curte. O zi de excepție de împărtășanie și de încurajare reciprocă.

Iată atâția oameni posedați de valori, care trăindu-le îi ridică spre înălțimi, au compasiunea și înțelepciunea ce-i ajută să înțeleagă profunzimile umane în această perioadă atât de grea pentru lumea în care trăim. Iată oameni pe potriva noastră, cu etica lucrului bine făcut, cărora le pasă de ceilalți gravitând mereu  în jurul a ceva, în cazul nostru în jurul rețelei sociale, care ne dă identitate simțind nevoia să vorbim cu cineva, să angajăm ceva cu cineva.
    Încercăm prin toate mijloacele să punem stăpânire acestui cataclism nuclear-SINGURĂTATEA, prin proiecte personale și comune, tabieturi, hobb-uri practicate în comun, bucuria unei cărți editate sau citite. Privim împreună cerul înstelat, clarul de lună, răsăritul și apusul soarelui, ploaia măruntă și caldă, comparându-ne cu plantele care gravitează în jurul unui soare, dar și în jurul axei proprii, bun prilej de dezvoltare personală, deoarece inima își cunoaște necazurile ei și nici un străin nu poate lua parte la bucuria ei.

 Suntem amândoi - LUCREȚIA și IOAN, o mare bucurie pe noi, dar spunem cu regret că totuși ne simțim separați, cu toate că nu ne lipsește nimic. De fapt și Biblia ne spune despre oamenii care au avut totul și tot s-au simțit singuri sau despre oamenii care n-au avut nimic, dar au găsit ce au avut nevoie apropiindu-se de Dumnezeu. Noi am fost făcuți să avem o relație cu Dumnezeu. Este singurul lucru care ne poate scoate din singurătatea noastră, pentru că este acea conexiune pe care suntem meniți să o avem fiind creați pentru a ne conecta unii cu alții, deci spre a fi în comunitate. Când în jurul tău ai oameni cărora le pasă de tine ești cu sufletul împăcat că nu ești cu adevărat singur și simți beneficiile prieteniei asupra propriei sănătăți. Dumnezeu ne iubește și își dorește o relație bună cu noi. El vrea să venim la El atunci când suntem singuri. Numai Iisus știe ce înseamnă să fii un om singur. Biblia spune: Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și-i  izbăvește pe cei cu duhul zdrobit  (Psalmul 34,18).
    Acum, mai mult ca oricând, avem ocazia de a conștientiza că deși suntem diferiți, prin felul cum gândim, locul în care ne-am născut, felul cum ne îmbrăcăm și ne comportăm cu alții și cu noi înșine, totuși suntem foarte asemănători unii cu alții, împărțim cu toții aceeași planetă,  avem trăiri similare, ne temem și totodată ne bucurăm de lucruri similare și avem nevoie unii de alții și nu putem trăi în singurătate, avem nevoie de unitate, de solidaritate și de consolare.   Izolarea de oameni, de lume, este o formă foarte distrugătoare principiului prieteniei, egalității și unității și poate duce la dezbinare, care se finalizează în haos, care amplifică pericolul creat.

    Noi, suntem făcuți să ne pese, așa că avem nevoie de empatie față de semeni, suntem hotărâți a nu ne da bătuți, însă o luptă nu o poți purta singur până la nesfârșit, ci doar prin solidarizare. Avem atâtea exemple de solidaritate între națiuni, între țări, între oameni simpli ca noi, care empatizează cu bunătatea, omenia, morala creștină și își oferă atât cât se poate susținerea. Este vital ca noi oamenii să nu lăsăm dezbinarea să ne copleșească și să se ridice mai sus decât omenia, dreptatea și unitatea.
    Izolarea de atâtea luni este cea mai dificilă perioadă a vieții noastre, obligându-ne de a renunța la multe activități ce ne pasionează, dar și interacțiuni obișnuite de zi cu zi, întâlniri culturale, Cu cartea pe roți, prezentări de cărți, primirea oaspeților, discuții cu autori, vizite, participare la diverse ceremonii și în mod special la slujbele religioase, care ne întăresc sufletește și ne dau noi speranțe pentru vremurile ce vor urma.
Ca educatori, părinți și bunici    sfătuim tinerii, elevii și studenții să nu se descurajeze, să nu se simtă neliniștiți, izolați și dezamăgiți deoarece nu sunt singuri, alături de ei suntem toți, pentru că nimeni nu poate fi indiferent față de cei care au în propriile mâini viitorul. Așa că societatea trebuie să vă protejeze, iar voi, la rândul vostru, să protejați și pe alții, pe bunicii și părinții voștri, pe cei mai în vârstă, dar și pe cei mai mici decât voi. Să fim creativi, să ne luăm gândurile de la lucrurile rele, să citim, să scriem, să aranjăm camera, curtea, grădina, să ne destindem făcând sport, să ne facem temele, să pictăm, să cântăm, să vedem un film preferat, să ne creăm un echilibru în viața de fiecare zi.

În ce ne privește pe noi, adică familia în doi putem spune că navigăm pe toate rețelele de comunicare, mereu ne dăm singuri de lucru prin bibliotecă, prin curte, prin grădină, întreținem și tratăm culturile de legume și zarzavaturi. Am găsit modalități de a ne proteja sănătatea mintală în mod productiv scriind noi cărți. Avem o listă cu prioritățile editoriale pe anul în curs, unele sunt  date spre editare, cum sunt: „Predicile din sărbătorile de peste an”, „Educație pentru viață”, „Din nou despre America”, „Doi oameni cu sufletul cât zarea”, „Însemnări”, „Împliniri” (toate curg din „Vârful peniței” până la volumul cu nr. 30) și acum, amândoi ne întrecem în scrierea cărții „Ansamblul de valori în satul Borleasa”, de pe Valea Țibleșului, satul natal a unuia dintre noi, mai precis al Lucreției, precum și lista cărților planificate pentru citit în această perioadă.
    Ne diversificăm activitățile. Ne odihnim de muncă prin muncă, găsim căi de a ține legătura cu cei dragi de peste ocean, dar și cu prietenii și colaboratorii. Fiecare ne manifestăm sentimentele în felul nostrum, cu cuvinte frumoase între noi și între noi și semeni, cuvinte ce schimbă lucrurile în bine, adică nu distribuim lucruri care pot răni pe celălalt, făcând ordine și curățenie nu numai în casă, curte și grădină, ci și în suflet și în minte. Deocamdată cea mai bună soluție pentru noi în această perioadă este răbdarea și concentrarea pe lucrurile utile, simple și plăcute. Este o vară a schimbărilor majore, când ne-am creat amintiri de neuitat, implicându-ne într-o multitudine de proiecte cu termen de finalizare în cursul anului 2020.
     În unul dintre cele două foișoare avem un aparat de radio, care ne acompanează lucrând prin grădină și ne informează cu de toate, inclusiv cu episoade despre evoluția pandemiei, un amestec de realitate, teamă și optimism. Ne continuăm viața într-un ritm normal, ne facem planuri fel de fel, căutăm surse de inspirație, ne documentăm, servim cafeaua în grădină pe un trunchi de măr, drept masă, încercăm să profităm de zilele acestea și să ne petrecem mai mult timp cu noi înșine, să studiem și să consultăm cât mai multe surse. Poate se vor schimba și relațiile sociale  pentru că  lumea  va realiza ce contează cu adevărat cei apropiați și legăturile directe dintre oameni, care vor conștientiza faptul că rețelele sociale nu trebuie să înlocuiască relațiile sociale. Sigur, e foarte frumos să te intersectezi cu oameni, dar esențial e să te poți conecta cu oamenii reali.
    Am avea multe de spus, dar ne oprim aici, promițând cititorilor că vom scrie o cărticică pe această temă pentru că numai oamenii singuratici cunosc adevăratele valori ale prieteniei. Pentru ceilalți, există familiile, pentru un singuratic sau un exilat, prietenii reprezintă totul, cum spunea  Willa Cather.
        Ioan și Lucreția Mititean
                          Năsăud