Despre arbori urbani și spațiile verzi din Bistrița, în conferință regională. Ioan Turc: Bistrițenii, interesați de natură și de un viitor sustenabil

Primăria Bistrița găzduit Conferința regională „Arbori urbani și spațiile verzi din Bistrița”, susținută de specialiști cu o vastă experiență în domeniile arboricultură și peisagistică, precum Diana Culescu – Doctor în Arhitectura peisajului, Mihai – Alexandru Purcaru – arborist atestat ISA și Dan Moldovan – arborist atestat ISA / Davey Canada. Urmărind tendințele și dinamica de dezvoltare din ultimii ani a municipiului Bistrița, invitații au propus o incursiune în ORAȘUL VERDE.
“Noi, administrația locală, bistrițenii, suntem interesați de natură, de modul în care putem trăi sustenabil, de modalitatea în care putem împăca tehnologia, mai veche sau mai nouă, cu un mod corect de viață. Bistrița este un oraș privilegiat din multe puncte de vedere. Dacă ne referim la această componentă, amintim că trăim într-o regiune verde, orașul este înconjurat de păduri – Pădurea Codrișor, Pădurea Schullerwald - , spațiile verzi din Bistrița sunt de o bună calitate, dar ne preocupăm de extinderea spațiilor verzi prin toate proiectele pe care le avem în vedere. Mă refer la Perdele verzi adiacente DN 17 în Unirea și Viișoara, un proiect extrem de frumos care va da un aspect cu totul diferit intrărilor/ieșirilor din oraș. Amintesc cele două proiecte - Regenerare urbană Independenței Nord și Andrei Mureșanu – care vor avea o puternică componentă verde. Vom planta în cartierele vechi ale orașului, acolo unde nu s-a intervenit de foarte mulți ani de zile. Mulți dintre oameni sunt atenți cu spațiile verzi din proximitatea blocurilor. Am inaugurat anul trecut Parcul dendrologic Unirea și vom avea grijă ca acesta să devină o destinație pentru mulți bistrițeni, a stat într-un con de umbră nemeritat”, a declarat, în debutul conferinței, primarul Ioan Turc.
Acesta a precizat că la Bistrița este “o societatea civilă foarte atentă la ceea ce face administrația municipală pe componenta verde”, activiștii de mediu fiind “parteneri, și nu gardieni ai municipalității”.
Tema conferinței a reprezentat o premieră la nivel regional, fiind axată pe rolul spațiilor verzi și al arborilor urbani din Bistrița în contextul mobilității urbane durabile, orașului rezilient și a schimbărilor climatice.
Invitații au abordat teme precum trecerea de la spațiu verde la o infrastructură verde a orașului, înverzirea urbană și gestionarea eficientă a infrastructurii verzi a orașului,analiza calității infrastructurii verzi urbane și aplicații smart, arborii urbani și standardele internaționale pentru gestionarea lor, emiterea deciziei de tăiere a arborilor conform normelor ISA și tipuri de tăieri în coroană, evaluarea stării de sănătate, identificarea riscului și asigurarea intervențiilor optime pentru eliminarea riscului la arborii urbani, plantarea arborilor urbani în alveole și fâșii înierbate, alegerea speciilor pentru plantat luând în considerare locația, protejarea arborilor urbani aflați în zone de intervenție cu risc de vătămare, managementul cheltuielilor și întreținerea arborilor urbani și îmbunătățirea calității solului, metode de udare, fertilizare, decompactare sol și tratamente fitosanitare.

Comentarii

23/02/24 13:07
Ioan

Felicitari pentru initiativa de a organiza un astfel de eveniment, un prilej de a mai deschide perspectiva gandirii de a mai culturaliza si invata noi lucruri! Bucurati-va ca exista cineva care depaseste bariera de comfort ! Bistrita e un oras frumos si cu mare potential! Repede sariti ca arsi sa criticati orice eveniment nou care se chinuie sa înmugureasca! Iubiti-o , sustineti cultura si nu mai fiti posaci si carcotasi !

23/02/24 15:49
Vizitator

Initiativa Primăriei Bistrița a organiza conferința cu tema „Arbori urbani și spațiile verzi din Bistrița” este binevenită după acțiunile brutale de de "toaletare" cu drujba, până la inlaturarea totala a coroanei arborilor ornamentali, din perioada celor trei mandate de primar ale lui Ovidiu Cretu.
După cum se stie, pentru ca un pom să se dezvolta armonios, trebuie păstrat un echilibru intre rădăcină si partea aeriană, întrucât aparatul foliar hrăneste întreaga planta prin procesul de fotosinteză. Ori prin suprimarea ramurilor se reduce drastic si masa foliară (cantitatea de frunze). In felul acesta nu mai pot fi hranite corespunzator radacinile care se usucă, iar copacii pot fi mult mai usor doborâti de vânt.
Cu toate astea, Cretu sustinea prosteste că toţi arborii de aliniament din Bistriţa vor fi toaletaţi până la trunchi, desi prin această operatiune barbară prin se diminuaează inclusiv valoarea ecologică si estetica a acestora .
In cartea "Cultura arborilor și arbuștilor ornamentali" apărută în anul 2008 la editura CERES sub semnătura Prof. univ. dr. Ana-Felicia Iliescu se precizează următoarele: "Retezarea anuală a coroanelor unor arbori (salcâmi, castani, arțari), păstrându-se doar trunchiul și părțile bazale ale ramurilor inferioare, este o practică nejustificată, deosebit de păgubitoare, epuizând treptat capacitatea de refacere a coroanei și scurtând viața arborilor".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5