Astăzi, de la 10, exercițiu de alarmare publică! MIERCUREA ALARMELOR
Mie, 02/28/2024 - 09:58
Astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov.
Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.
Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.
*
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
Alarmă la dezastre - se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
Prealarmă aeriană - se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
Alarmă aeriană - se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Familiarizează-te acum cu sunetele transmise prin intermediul sirenelor
https://www.igsu.ro/Comunitate/ProtectiaPopulatiei
#DSU #IGSU #pompierii #salvatorii #mereuladatorie
Citiţi şi:
- De acum, lunar vor suna sirenele din judeţ. Vezi în ce zile şi de ce!
- Rămâneţi calmi când sună sirenele! Săptămâna viitoare, exerciţiu naţional de verificare a mijloacelor de alarmare a populaţiei
- (Video) S-a verificat! Vezi câte sirene vor suna la dezastre, în judeţ. Unde sunt şi cum funcţionează
- Ziua Protecţiei Civile din România. Inspectorul şef ISU BN, Constantin Florea: În judeţ, avem 66 de adăposturi, care trebuie eliberate în 24 de ore!
- Diana Morar: Din neglijență și ignoranţă doi oameni au murit. Puteam fi oricare

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva este locul de naștere al lui Apostol Bologa,...
Comentarii
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
AlinaAbel Torma -
Sâm, 13:52
Cu ocazia zilei de naștere va doresc multa sănătate și fericire alaturi de cei dragi dumneavoastră...
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Ioan Coroianu -
Vin, 11:47
La mulți și sănătoși ani!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Este o dată specială pentru doamna profesor Ana Daniela Hlinca, director la Școala Gimnazială Șieu Odorhei, care își aniversează ziua de naștere.
În zi de naștere a doamnei director Claudia Avram - de la Școala Gimnazială Dumitra - îi adresăm cele mai calde, sincere și distinse urări de bine,...























Adaugă comentariu nou