Ziua Protecţiei Civile din România. Inspectorul şef ISU BN, Constantin Florea: În judeţ, avem 66 de adăposturi, care trebuie eliberate în 24 de ore!

         În fiecare an, la 28 februarie, aniversăm Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, prin Decretul Regal nr.468, se aproba "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene" având ca scop "limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor". Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile în România. Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, col. dr. ing. Constantin Florea, a punctat câteva din cele mai importante aspecte ale acestei arme.

„La nivelul județului Bistrița sunt 66 adăposturi de protecție civilă, 22 sunt publice (19 Bistrița, 1 Năsăud, 1 Beclean, 1 Sângeorz Băi), iar 44 private (39 Bistrița, 2 Năsăud, 2 Sângeorz Băi, 1 Beclean). Adăposturile publice de protecție civilă sunt în administrarea consiliilor locale și
a fondului privat format din adăposturi de protecție civilă realizate de operatorii economici și proprietarii de imobile. În timp de pace adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste”,
a declarat inspectorul șef Constantin Florea.

Sirenele de alarmare publică existente la nivelul județului sunt acționate în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, simulările vizând înștiințarea autorităților administrației publice locale despre probabilitatea producerii sau producerea unei situații de urgență în zona de competență, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și verificarea funcționării sistemului de alarmare publică prin acționarea tuturor sirenelor de alarmare publică.

„În urma acestor activități, la nivelul județului s-a achiziționat o sirenă electronică, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie. La nivelul județului sunt 102 sirene, dintre care 86 sunt funcționale și 16 nefuncționale. Din totalul de 235 de sate, 191 sunt neasigurate cu echipamente de alarmare. Nivelul de audibilitate la nivelul localităților și la nivel județean este de 47.13 %, la nivel județean, 71% -     municipiu, 77,5% la orașe şi 44,22% la comune – 44,22 %. În anul 2019, s-au desfăşurat un număr de 11 activități de alarmare publică, iar pentru anul 2020, au fost planificate un număr de 20 activităţi de alarmare publică”, a declarat col. dr. ing. Florea.

De la începutul anului până în prezent s-au desfăşurat un număr de 2 exerciţii de verificare a modului de cunoaştere, organizare şi desfăşurare a activităţilor de înştiinţare, prealarmare, avertizare, alarmare şi evacuare.

Altfel, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, echipa pirotehnică s-a deplasat în toate zonele cu pericol de formare a zăpoarelor, intervenind pentru distrugerea unui zăpor cu lungimea de 1 km și lățimea de 30 m,  între localitatea Rebra și Rebrișoara. S-au efectuat două detonări, având ca rezultat distrugerea zăporului de gheață și deblocarea cursului râului de formațiunile de gheață.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5