Monica Săsărman: Stadiu avansat pentru noul bloc ANL pentru specialiști, proiect promovat de Consiliul Județean! Unde se vor mai construi locuințe ANL în județ!
Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) derulează mai multe investiţii la nivelul judeţului nostru, în cadrul programelor guvernamentale.
Astfel, în judeţul nostru, prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri sunt 16 unităţi locative în construcţie la Năsăud, un proiect de peste 6 milioane lei.
„De asemenea, 96 de unităţi locative sunt în promovare, iar alte 288 de unităţi locative sunt obiective nou propuse de către administraţiile din judeţul nostru. Au fost transmise solicitările care se analizează, se completează, unde este cazul, documentaţia, iar ulterior, în etapa promovării, se adoptă indicatorii tehnico-economici şi proiectele tehnice”, a menţionat secretarul de stat Monica Săsărman.
Printre unitățile administrativ-teritoriale unde se vor construi blocuri ANL merită amintite Bistrița, Beclean, Bistrița-Bârgăului, Tiha Bârgăului, Lechința (etapa a II-a) etc.
La nivel naţional, prin este program, anul trecut, ANL şi-a propus să construiască 5182 de unităţi locative, dintre care 1621 sunt obiective noi, în 68 de unităţi administrativ-teritoriale. Dintre acestea 228 sunt pentru tinerii specialişti din 11 localităţi. Au fost recepţionate şi predate autorităţilor locale 562 de unităţi locative, pentru alte 445 s-au trimis notificările de recepţie a lucrărilor, iar peste 2000 de unităţi locative sunt în diferite stadii de execuţie.
În ceea ce priveşte Programul de construcţii locuinţe de serviciu, pentru Bistriţa-Năsăud, vestea bună o reprezintă proiectul derulat de către Consiliul Judeţean.
„Este într-un stadiu avansat, se verifică proiectul tehnic, obiectivul de investiţii propus de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, condus de preşedintele Emil Radu Moldovan, vizează 12 unităţi locative. Remarc implicarea preşedintelui Radu Moldovan de atragere a specialiştilor în judeţ prin crearea acestor condiţii”, a menţionat Monica Săsărman.
La nivel naţional, anul trecut au fost promovate proiecte pentru peste 600 de unităţi locative, din care 74 au fost recepţionate, iar peste 300 sunt în diferite stadii de execuţie.
Oficialul guvernamental a făcut referire şi la locuinţele sociale pentru comunităţile de romi, o componentă pilot, în ultimii trei ani, fiind finalizate 50 de unităţi locative cu această destinaţie.
Citiţi şi:
- Directorul ANL: Peste 1200 de unităţi locative au fost recepţionate în judeţ. Avem în plan Lechinţa, Bistriţa Bârgăului, Năsăud
- Preşedintele Consiliului Judeţean: Construcţia blocului ANL pentru tinerii specialişti din sănătate, în linie dreaptă
- La Lechinţa, au fost recepţionate 16 locuinţe ANL pentru tineri
- Cele 24 locuinţe destinate tinerilor specialişti din sănătate, recepţionat de ANL. Preşedintele Moldovan: Prin investiţii la spital, astfel de facilităţi şi salarizare ne propunem să atragem medici la Bistriţa
- Blocul ANL din Năsăud, în stadiu avansat de execuție!
Adaugă comentariu nou