Prin strădania preotului Florin Plosca, credincioșii au făcut o faptă creștinească și au cosit iarba din cimitir

Viața comunităților creștine este marcată de evenimente, întâmplări, fapte, activități, etc. din desfășurarea cărora se poate observa implicarea preotului, a consiliului parohial, a creștinilor, a contribuabililor.

   De mai mulți ani, pentru comunitatea ortodoxă din satul Budești, o situație mai deosebită este cositul ierbii din cimitir, cimitir care are cea mai mare suprafață din parohiile aparținătoare Protopopiatului din Beclean. În vechiul regim, cositul cimitirului nu era o problemă deosebită, deoarece el se licita de mai mulți cetățeni care creșteau animale și aveau nevoie de furaj și de poamele pomilor fructiferi. Azi, când numărul animalelor ierbivore a scăzut dramatic, populația aptă de muncă este tot mai îmbătrânită, este nevoie de o implicare deosebită a preotului și a consiliului parohial pentru a cosi iarba din cimitir.

   Anul acesta, prin strădania preotului Plosca Florin Dorin, a consiliului parohial, s-a desfășurat, sâmbătă 27 iulie, cositul ierbii, care datorită secetei era aproape uscată. Pe suprafețele mai plane a acționat cu cositoarea cuplată la tractor, Tofană Florin și fiul său Robert, iar pe suprafețele mai denivelate și cu pomi, au cosit cu cositoarele cu motor Mateian Florin, Faur Nelu, Frunză Bogdan, Filip Marius, Brătfălean Nicu, Feldrihan Adrian, Hârleț Flaviu, Tofană Viorel și nepotul său Tudor, Rău Florin, Tofană Ionuț, Berari Dorinel, Vlad Nistor, Hedeș Tudor, Marica Marian, Stoica Claudiu, Aruncutean Claudiu, Hârleț Cosmin. Preotul paroh a fost tot timpul în mijlocul „cosașilor”, iar la final i-a „ominit” pe cei participanți cu un preparat la ceaun, udat cu ceva răcoritoare.

   Văzând activitatea la care nu am participat fizic, deoarece   ...   „iute vremea o trecut / Și-uite c-am îmbătrânit, / Să mai merg putere nu-i”   ...   la treba cositului, și observând „locațiile” celor trecuți „din lumea cu dor, în lumea fără dor”, mi-am amintit ce spunea prof. Mircea Daroși   ...   „Când nu mai suntem, devenim niște cruci / Cu brațele-ntinse spre clipa de-apoi,   ...   Când nu mai suntem, devenim doar tăcuți / Și ne topim în lumina unei lacrimi de lut / Ne rupem de toate, nu ducem numic / Și viața din noi se odihnește-n trecut !”.

                Prof.  Rus  Augustin