Tradiție și cultură cu ansamblul de dans popular “Vadrózsa”
Ansamblul „Vadrózsa” din Bistrița continuă să fie un standard al păstrării și promovării tradițiilor maghiare. În ciuda vacanței de vară, repetițiile au rămas o prioritate pentru membrii ansamblului, care în cadrul programului Mesagerii dansului popular maghiar și sub îndrumarea profesorilor de dans, și-au perfecționat abilitățile și au păstrat vie moștenirea culturală a comunității. Tinerii dansatori ai grupului participă întotdeauna cu bucurie la orele de dans, ca urmare, în acest an, și-au perfecționat și mai mult abilitățile de dans.
Fondat în 2009, „Vadrózsa” este singurul ansamblu de dans popular maghiar din Bistrița, unde copiii învață cu sârguință și promovează cultura populară maghiară. Profesorii de dans, o echipă formată din Simon Szabolcs, Nagy Győző, Marcu Daniel si Simon Lorand, instructori de dans din cadrul Asociatiei Simifolkart din Reghin, lucrează cu trei grupe de vârstă, având în total șaizeci și doi de copii. Chiar și în timpul verii, aceștia au avut zece întâlniri la Casa Maghiară din Bistrița, unde, cu bucurie și entuziasm, au continuat să exerseze dansurile și cântecele tradiționale maghiare.
Activitatea grupului nu se concentrează doar pe dezvoltarea abilităților de dans, ci și pe cultivarea și transmiterea culturii maghiare, ceea ce este deosebit de important într-o comunitate mică în care păstrarea tradițiilor reprezintă întotdeauna o provocare.
La început de toamnă, cele trei grupe de dansatori ai ansamblului „Vadrózsa” au arătat publicului cât de mult au progresat în timpul verii. În cadrul evenimentului, copiii au prezentat dansurile și cântecele populare învățate până acum, primind aplauze călduroase din partea părinților și publicului.
Membrii grupului și-au făcut cunoscut numele nu doar în Bistrița, ci participă și la numeroase evenimente din alte județene, chiar și peste hotare. Anul acesta, pentru a doua oară, grupul avansat Vadrózsa din Bistrița a fost invitat chiar și la Festivalul Internațional de Folclor, care a avut loc de această dată în Dürres, Albania, reușind astfel să mediatizeze și județul Bistrița-Năsăud.
Cu o prezență remarcabilă atât în rândul tinerilor, cât și al persoanelor mai în vârstă, ansamblul „Vadrózsa” dovedește că pasiunea pentru dans este un liant între generații și o garanție că tradiția și cultura maghiară vor rămâne vii în județul Bistrița-Năsăud.
Activitatea ansamblului este sprijinită de Asociația Pro Hereditatem, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a Fundației Communitas.
Citiţi şi:
- Ansamblul de dansuri populare "Vadrózsa" din Bistrița a fost activ și în vacanță
- Zilele Culturale Maghiare, în opt localități din județul Bistrița-Năsăud
- Zilele Culturale Maghiare ale județului Bistrița-Năsăud! Evenimente în șapte comunități
- Gulaş şi muzică bună la Maialul Bistriţean Maghiar
- Maghiarii din Bistrița-Năsăud au sărbătorit 21 de ani de la înființarea Casei Maghiare prin prezentări de carte, dansuri tradiționale, produse culinare și degustări de vin
Adaugă comentariu nou