Monica Săsărman, numită consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului

Nicusor Dan

Monica Săsărman a fost numită în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 358/23.IV.2025. Avocatul Monica Săsărman, vicepreședinte PSD BN, a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
"În temeiul art. 19, art. 22 alin. (5), art. 29 și al art. 31 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Monica Săsărman se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului", se arată în Decizia nr. 233.
***
Cancelaria Prim-Ministrului este structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, îndeplinind următoarele funcții:
a) de strategie, prin care contribuie la elaborarea şi fundamentarea viziunii strategice a Guvernului cu privire la implementarea politicilor publice incluse în Programul de guvernare;
b) de coordonare interinstituţională, pentru asigurarea unei abordări integrate şi coerente a actului de guvernare, coordonând consiliile, comisiile şi comitetele interministeriale înfiinţate de Cancelaria Prim-Ministrului şi participând în cadrul altor asemenea organisme, înfiinţate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
c) de reprezentare, prin care se asigură în numele prim-ministrului reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate.

Cancelaria Prim-Ministrului are sediul în municipiul București, Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1.
Organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului sunt stabilite de către Hotărârea Guvernului nr. 832/2022 privind stabilirea atribuțiilor, organizarea şi funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului.
Cancelaria Prim-Ministrului este condusă de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, având calitatea de ordonator terţiar de credite.

În cadrul Cancelariei Prim-Ministrului îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, precum şi directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.

Instituțiile publice şi organele de specialitate ale administrației publice centrale coordonate de prim-ministru prin Cancelaria Prim-Ministrului
Departamentul pentru dezvoltare durabilă, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului
Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului
Agenţia Naţională Anti-Doping, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, coordonată de prim-ministru
Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului
Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, instituţie publică cu personalitate juridică
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5