Exil în lanul de lavandă la Casa Colecțiilor

În sala de festivități Amfiteatru a Casei Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu Bistrița, aparținând Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat vineri, de la ora 15:00, lansarea volumului de poezie Exil în lanul de lavandă al poetului Călin Pop, apărut la Editura Avram Art din Beclean. Manifestarea a fost deschisă de amfitrionul evenimentului, directorul Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc”, poetul Ioan Pintea, care a adresat un bun venit celor prezenți, și, bineînțeles, scriitorului clujean Ștefan Melancu, doctor în filologie, poet echinoxist, eseist, redactor al cunoscutei, prestigioasei reviste literare Apostrof și invitat special pentru eveniment.
Bun cunoscător și al poeziei de azi, directorul Pintea a făcut un dens expozeu al temei, în general, apoi s-a oprit la volumul ”în cauză”, sesizând imagismul exersat de autor pe parcursul paginilor unei poezii sentimentale, erotice, ceea ce nu-i puțin lucru într-o perioadă suferind convulsiile politico-sociale precum cea a noastră.
În continuare, cu deschidere și afinitate pentru text, cu dispoziție pentru căutarea sensurilor, pentru interpretare, Ștefan Melancu a spus între altele: ”Tema dominantă a volumului Exil în lanul de lavandă, semnat de Călin Pop este erosul. Unul așezat chiar sub semnificația titlului propus și marcând, ca atare, un lirism sub semnul solitudinii existențiale, în căutarea, ca spațiu compensator la nivelul proiectiv al trăirilor, a dragostei, devotamentului și deopotrivă a purității ființei iubite. Discursul este simplu, ocolind somptuozitatea sau radicalismul lexical și cultivând, ca atare, un un imagistm lipsit de podoabe, calm și blând, cum la fel este erosul- îmblânzit chiar în clipe ale destrămărilor existențiale, atunci când pare să survină, și integrat unei naturi protectoare, în care, Nușeni, spațiul de referință pentru autor, devine centru al lumii și al trăirilor. Ceea ce rezultă: O cântare a cântărilor într o cheie personală și marcată de imaginea atotdominatoare a unei iubiri izbăvitoare, deși apuse, consumate.”
În continuare poetul Nicolae Avram, managerul editurii Avram Art, care a publicat cartea, s a referit la parcursul deloc ,,neted” al realizării volumului care a ieșit de sub teasc în condiții grafice foarte bune. Referitor la poezia autorului, Avram a a arătat: ”Noul volum de versuri, Exil în lanul de lavandă, semnat de Călin Pop are darul de a ne reamintit celebra expresie latină a lui Horațiu, potrivit căreia: Cum este pictura așa este și poezia- ut pictura poesis. O expresie care continuă să redescopere în noi adevăruri adesea uitate, precum salvarea dintr un autoexil interior, să fascineze și să ne emoționeze... În poezia sa, autorul preferă magia limbajului. (...) Ne poartă în universul poeziei cu conotații păstrate în memorie, așa cum vântul păstrează parfumul florilor de la lavanda prin care trece”, a spus, în încheiere, Nicolae Avram.
A urmat lectura, unei bune părți a volumului, de către elevii de la cercul de literatură de pe lângă Palatul Copiilor, condus de profesoara Ionela Silvia nușelean, după care autorul a acordat autografe celor prezenți.
Au luat parte la eveniment scriitorii Olimpiu Nușelean (director Mișcarea literară), Ionela Silvia-Nușfelean, Laura Goia, Mircea Măluț, Iulia Pațiu, și alți interesați de literatură.
Victor Știr

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5