Prezență record la Bursa Generală a Locurilor de Muncă! Peste 900 de persoane au venit să-și caute un loc de muncă

Peste 900 de persoane au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud,  la sediul instituției. Este o participare record pentru ultimii ani, când, de obicei, erau mai multe posturi vacante decât doritori. Explicația e simplă: operatorii economici încearcă să-și conserve locurile existente și nu mai creează altele noi.

Potrivit directorului executiv al AJOFM BN, Angela Koos, la Bursa Generala a Locurilor de Muncă au participat 43 de agenți economici, care au ofertat 330 de posturi vacante. De cealaltă parte, au fost aproximativ 925 de persoane, de toate vârstele, care caută un loc de muncă, acestea depunând CV-uri și având o discuție preliminară cu angajatorii. „Este pentru prima dată în ultimii ani, în care a fost o rată de participare atât de mare. Am convenit cu angajatorii, ținând cont că timpul este scurt pentru ei să desfășoare un interviu, ca la CV-urile pe care le-am preluat să facem noi selecția persoanelor și să le trimitem către locul de muncă la care au aplicat”, a explicat directorul executive Angela Koos.

Ultimele date arată că în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 3954 șomeri, rata șomajului fiind de 3,49, cu 0.10 puncte procentuale peste rata națională a șomajului, însă este posibil ca aceasta “să scadă pe perioada de vară și toamnă, în care muncile sezoniere se desfășoară la intensitate maximă”.

De asemenea, AJOFM BN implementează măsuri active de ocupare a forței de muncă, pentru persoane vulnerabile și absolvenți, acordă facilități în vederea creșterii gradului de ocupare a șomerilor, ca prime, ulterior angajării (prime de de încadrare, de inserție, completarea veniturilor salariale etc.). Prin Crntrul de Formare Profesională, au fost derulate 9 programe de formare profesională - competențe digitale, bucătar, îngrijitor copil, îngrijitor spații verzi, cultura plantelor, agent de pază, pentru 173 de persoane, din care 74 au absolvit deja.

Următoarea bursă programată este în luna octombrie 2025, dedicată absolvenților, iar în această vară ar urma să fie organizate două burse specifice unui domeniu de activitate, una dintre acestea fiind dedicată meșteșugurilor.

Altfel, dintre meseriile ofertate la bursă, amintim: agent comercial, agent asigurări, agent de securitate, agent de turism, ajutor bucătar, ajutor ospătar, ajutor tipograf, ambalator manual, analist resurse umane, asfaltator, barman, bucătar, confecţioner toroane şi cablaje la conductori electrici, confecţioner izolatii la conductori electrici, casier, confecţioner prelucrator în industria textilă, confecţioner articole hârtie, consultant asigurări, conducător auto, contabil, derulatorist, director vânzări, dulgher, detectiv particular,  electrician, expert achizitii publice, economist, fierar betonist, finisor, gestionar, inginer căi ferate, drumuri și poduri, inginer constructor, inginer îmbunătățiri funciare, inginer electric, inginer electronist, inginer mașini unelte, inginer instalații pentru constructii, inginer mecanic, inginer electric, inginer proiectant, inginer topograf, inginer vânzări echipamente, lăcătuş mecanic, lucrător comercial, manager de zonă, mașinist la mașini pentru terasamente, macaragiu, mecanic întreţinere, muncitor necalificat, operator poliester armat cu fibră de sticlă, operator mase plastice, operator maşini CNC, ospătar,  responsabil mediu, reglor, reprezentant comercial, stivuitorist, sudor, şef santier, şlefuitor lustruitor, șofer de autoturisme și camionete, tehnician echipamente industriale, tâmplar universal, tehnician sisteme de alarmă, tipograf, zidar etc.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5