Accident în care a fost implicat un ATV. Intervin salvatorii din Maramureș

În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Județean 170, între Suciu de Sus și Breaza.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un ATV condus de un tânăr de 21 de ani, din Agrieș s-a răsturnat pe partea carosabilă, intrând mai apoi în coliziune cu un parapet.
În urma accidentului, atât șoferul cât și un pasager de 31 de ani, din Larga, județul Maramureș, au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului ATV-ului nu a putut fi realizată din cauza stării de sănătate a acestuia, fiind dispusă recoltarea de mostre biologice la spital.
Verificările polițiștilor au indicat faptul ca tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ATV-ul ar fi fost totodată încredințat spre a fii condus de către bărbatul de 31 de ani.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis., a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Actualizare:
O victimă inconștientă intubata va fi transportată la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la ISU Bistrița, iar cea de-a doua victimă va fi transportată la spital in județul Maramureș de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la ISU Maramureș.
Un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, un echipaj de prim ajutor SMURD de la ISU Maramureș și o ambulanta SAJ Maramureș intervin la un accident în care a fost implicat un ATV. Din primele informații două victime ar fi inconștiente cu respirație. Intervenția este în dinamică. ISU BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5