Icu Crăciun. Presa începutului de secol XX FOAIA POPORULUI din 1902 (4)
În numărul 20, este publicată poezia „Eroul dela Konigraetz”, care are următoarea notă: „Poesia aceasta e de Ș. O. Iosif, după G. Coșbuc, cel mai plăcut poet român. El încă trăește în România, dar’ e tot viță de Ardeal”. O știre este preluată din „Gazeta Transilvaniei”, din care aflăm că „pe monumentul poetului Andrei Murășian, care se află înmormântat în cimitirul bisericei din Groaveri (Brașov), a apărut o cunună frumoasă cu panglică în culorile nationale române. Un polițist (…) a confiscat panglica (…), dar, a doua zi, s-a văzut fâlfâind o altă panglică națională în locul celei confiscate. Aceasta a fost lăsată până la orele 2 d. m. (…) când au venit 6 polițiști și au confiscat-o și pe aceea”.
În numărul 21, G. Coșbuc publică poezia „Cântec ostășesc”. Tot aici este tipărită o povestire intitulată „Țiganii și popa lor”, care are următoarea notă: „Această povestire manuscrisă a descoperit-o printre hârtii ale lui, vechi cam de vreo zece ani, scriitorul Caragiale. El nu știe cine i-a trimis-o spre cercetare sau publicare, dar văzu că e un Ardelean. Aflând-o bună, a publicat-o într’o foae de dincolo și noi o reproducem în „F. Pop”, fiind scrisă „de unul de-ai noștri”. Din nou se dau sfaturi, de data aceasta despre „Desprinderea boilor în jug”, „Cum păstrăm o peliță curată pe față”.
În numărul 22, aflăm că „Zăgrean și soția sa, Florica, au donat bisericei greco-catolice din Budacul-român două rânduri de ornate bisericești, amândouă în preț de 324 coroane și un rând pe seama bisericei din Friș, în preț de 146 coroane”. La fel au făcut și P. Moldovan și soția sa, Ioana, care „au donat bisericei un rând de vestminte în preț de 120 de coronae”, iar „creștinii I. Mărginea și soția sa, Anica, un rând de vestminte negre în preț de 100 coroane”. Știrea este semnată de învățătorul I. Tiniș.
În numărul 23, aflăm că protopopul Șieuțului, Chiril Deac, a fost ales vicar al Năsăudului. „S-a ales un comitet de aranjare a festivităților. Se fac pregătiri. Reuniunea de cânt va da cu această ocaziune un concert” scrie corespondentul anonim. O altă știre sosește de la Năsăud: „Esamenul de maturitate (verbal) în Năsăud s’a ținut în 1 și 2 l. c. sub inspecția dir. sup. Kuncz Elek. La esamenul de clasă au căzut 4, la esamenul script. a căzut 1, s’au presentat la verbal 21. Din aceștia, au fost declarați maturi cu eminență 4: Nicolau Drăgan, Constantin Lupoaie, Man Zaharie și Valeriu Seni; cu bun 4: Vasile Bârle, Valentin Drăgan, Emiliu Mureșan și Valeriu Pocol; ear’ maturi cu suficient 6. Ceilalți 7 au fost relegați la 3 luni din câte-un studiu”.
În numărul 24, învățătorul Nicolae Paștiu publică „poesii poporale” din Beșineu (n. n. actuala Viișoara). Iată și un sfat „contra durerii de măsăle: Cei care sufer de dureri de măsăle și nu pot să doarmă din cauza lor să ia 090 centigrame de salicitat de sodă cu 15 picături de tinctură de beladonă și vor dormi liniștiți”. Dintr-o statistică aflăm că „Bistrița are după conscripția din 1900 12.081 locuitori, între cari 3741 Români. Aceștia s’au sporit din 1890-1900 cu 1445 suflete”. Din acest număr mai aflăm că în Rusia, „între țăranii din guvernamentul Turchestan e miseria așa de mare, încât au ajuns să-și vândă femeile și fetele pentru bani. Prețul variază între 10 și 100 ruble de femee”. (va continua)
Icu Crăciun
Adaugă comentariu nou