Proiecte majore din Bistrița-Năsăud, în procedură de obținere a acordului/avizului/autorizației de mediu
Directorul executiv Sever Roman de la Direcția Județeană de Mediu Bistrița-Năsăud a prezentat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, aspecte din activitatea Serviciului Reglementări, care însumează peste 1500 de acte – acorduri de mediu, autorizații, vize anuale, clasări, planuri, programe etc.
În ceea ce privește avizele de mediu, potrivit șefului DJM BN, cele mai multe solicitări au fost pentru avizare amenajamente forestiere. În acest an, au fost eliberate 8 avize de mediu pentru amenajamente forestiere care se suprapun total sau parțial cu arii naturale protejate de interes comunitar și care au o procedură lungă cu întocmire studii – evaluare adecvată și raport de mediu, dezbatere publică, emitere aviz.
Anul acesta, a fost realizată revizuirea acordului de mediu nr. 3/30.10.2019 pentru modificările la Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în județul Bistrița-Năsăud, propus a fi amplasat pe raza a 47 unităţi administrativ teritoriale cuprinzând 139 localităţi: municipiul Bistriţa, oraşele Beclean, Năsăud şi Sângeorz-Băi şi 43 de comune (Decizia etapei de încadrare nr. 392/25.07.2025).
Revizuirea nr. 4 a proiectului s-a datorat unor modificări ale traseului conductei de aducțiune, în UAT Lechința, în scopul ocolirii zonelor de infrastructură rutieră modernizată aflată în perioada de garanție și extinderea rețelei de aducțiune pe raza UAT Șieu-Măgheruș în vecinătatea localităților Chintelnic, Șieu-Măgheruș și Crainimăt.
De asemenea, alte proiecte importante reglementate sunt Extragere agregate minerale din albia majoră a râului Șieu-Șirioara; Perimetru de exploatare Florești cu amenajare piscicolă; Amenajare piscicolă Reteag și Perimetru temporar extracție nisip și pietriș Braniștea.
Se află în procedură de obținere acord de mediu proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Suceava, Subsecțiunea 1: Apahida-Ilva Mică”, titular COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ”CFR” SA, proiect amplasat pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Cluj, delegarea de competență fiind la DJM Bistrița-Năsăud. Se parcurge procedura lungă, cu întocmire Raport privind impactul asupra mediului și Studiu de evaluare adecvată, se vor organiza 2 dezbateri publice, în localități din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Se află în procedură de obținere acord de mediu proiectul ”Extindere rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Colibița, UAT Bistrița-Bârgăului, județul Bistriţa-Năsăud”, titular AQUABIS SA, se parcurge procedura lungă, cu întocmire Raport privind impactul asupra mediului și Studiu de evaluare adecvată. Dezbaterea publică a avut loc joi la sediul Primăriei Bistrița-Bârgăului.
Se află în procedură de obținere acord de mediu proiectul “Amenajare iaz piscicol în perimetrul Zăvoaie Săsarm”, titular S.C. CML.RO S.R.L., se parcurge procedura lungă, cu întocmire Raport privind impactul asupra mediului, studiu de evaluare adecvată și Studiu de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, dezbaterea publica va avea loc in 04.12.2025 la sediul Primăriei Chiuza.
Se află în procedură de obținere acord de mediu proiectul “Perimetru de exploatare nisipuri și pietrișuri și amenajare piscicolă Dimex 15”, titular SC DIMEX 2000 COMPANY SRL, se parcurge procedura lungă, cu întocmire Raport privind impactul asupra mediului, studiu de evaluare adecvată și Studiu de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, cu ședință de dezbaterea publica care va avea loc la sediul Primăriei Nimigea.
Se află încă în procedură de obținere acord de mediu proiectul ”Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud”. Proiectul propune investiții pentru modernizarea și extinderea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud și continuă programul de dezvoltare a infrastructurii de gestionare a deșeurilor derulat anterior de CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu finanțare prin programul Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027, obiectivul specific Promovarea tranziţiei la o economie circulară şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, Acțiunea. 1.2. Gestionarea eficientă a deşeurilor în vederea accelerării tranziției spre economia circulară, pentru a îndeplini cerinţele directivelor de mediu.
Citiţi şi:
- ANUNŢ PUBLIC: ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ GAZ SOMEȘ ROȘUA
- FERENȚ LUCA-ARTUR titular al proiectului “Împădurirea terenului agricol al beneficiarului FERENȚ LUCA-ARTUR, amplasat în comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud“
- SC CSD ECO TRADE SRL anunță demararea procedurii de obținere a autorizației de mediu pentru desfășurarea activităților de concasare și sortare mobilă
- ,,Depozitul de deşeuri Bistriţa are capacitatea de a stoca deşeurile provenite şi de la depozitul din Beclean”
- Anunț public privind decizia etapei de încadrare
























Adaugă comentariu nou