Schimb de experiență în chirurgia robotică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
În cadrul Programului Național de Chirurgie Robotică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a avut loc, recent un schimb de experiență profesională în domeniul chirurgiei robotice urologice.
"Cu această ocazie, Dr. Andrei Păunescu, medic primar urolog în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, s-a alăturat echipei conduse de Dr. Răzvan Couti, medic primar urolog al spitalului nostru, în desfășurarea unor intervenții de prostatectomie asistată robotic.
Au fost realizate două intervenții chirurgicale la pacienți diagnosticați cu cancer de prostată, cu evoluție postoperatorie favorabilă, într-un cadru de colaborare profesională și schimb de expertiză, specific centrelor incluse în program.
Astfel de colaborări consolidează rolul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița în dezvoltarea chirurgiei robotice din România și subliniază importanța cooperării între specialiști, în beneficiul pacienților și al calității actului medical.
Felicitări, tuturor!
Continuați să faceți bine!", comunicat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
***
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțăt înființarea Programului național de finanțare prin Acțiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA). Prin acest program, Ministerul Sănătății va finanța direct spitalele publice care au în dotare roboți chirurgicali, pentru achiziția de kituri, instrumentar și materiale consumabile necesare utilizării acestora la pacienți. Ordinul de ministru care înființează AP-ROBOTICA a fost pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății, iar finanțarea va începe din acest an.
"Consider că, prin acest program, reparăm o nedreptate față de pacienți și facem un pas real spre un sistem medical modern, echitabil și performant. Mulțumesc profesioniștilor din sănătate care au lucrat alături de mine și de echipa Ministerului Sănătății la construcția acestui program. Mulțumesc, în mod special, colegului și prietenului meu, dr. Răzvan Couți, medic primar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, pentru viziune și determinare. Mulțumesc maestrului meu, Prof. Sǎndesc pentru sustinerea acestui program și tuturor celor implicați în dezvoltarea acestui proiect!Încrederea se construiește prin fapte, pentru oameni.", a postat ministrul pe pagina de facebook.
Potrivit acestuia, tot mai multe spitale publice din România au astăzi în dotare roboți chirurgicali de ultimă generație, utilizați în intervenții complexe de oncologie, neurochirurgie, chirurgie generală sau ortopedie. "Tehnologia există. Profesionalismul există.
Dar, până acum, pacienții nu au putut beneficia la adevărata capacitate de aceste intervenții pentru cǎ nu a existat un mecanism public clar de finanțare pentru chirurgia robotică.
Corectăm această inechitate.
Astăzi înființăm Programul național de finanțare prin Acțiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA). Prin acest program, Ministerul Sănătății va finanța direct spitalele publice care au în dotare roboți chirurgicali, pentru achiziția de kituri, instrumentar și materiale consumabile necesare utilizării acestora la pacienți.
Concret, AP-ROBOTICA permite ca intervențiile de chirurgie robotică să fie realizate în spitalele publice din România, fără ca pacienții să fie nevoiți să caute soluții în afara țării. Programul se adresează tuturor spitalelor publice care dețin roboți chirurgicali, indiferent de specialitate, și creează premisele dezvoltării unor centre de excelență în chirurgie robotică, la nivel național.
Chirurgia robotică înseamnă mai mult decât tehnologie. Înseamnă durată mai scurtă de spitalizare, mai puține complicații postoperatorii, rezultate funcționale și oncologice mai bune, recuperare mai rapidă și, în final, o calitate a vieții semnificativ îmbunătățită pentru pacienți. La nivel de sistem, aceste beneficii se traduc prin economii pe caz, eliberarea paturilor de spital și creșterea eficienței spitalelor publice, aliniind România la standardele internaționale.
📌 Cine beneficiază de finanțare?
Spitalele publice care au în dotare roboți chirurgicali, indiferent de specialitatea medicală.
📌 Ce se finanțează?
Materiale și consumabile necesare intervențiilor realizate prin chirurgie robotică.", explică ministrul Rogobete.
Citiţi şi:
- MInistrul Sănătății: Înființăm Programul național de finanțare prin Acțiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA. Mulțumesc colegului și prietenului meu, dr. Răzvan Couți, medic primar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
- Dr. Răzvan Couți, desemnat să coordoneze programul național Acțiuni Prioritare- Chirurgie Robotică. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, la Bistrița
- Premieră chirurgicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița! Operație cu robotul Da Vinci a dr. Răzvan Couți și a echipei de la Urologie!
- Chirurgia toracică asistată robotic, o nouă specialitate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița!
- Tehnologie modernă pentru tratarea pacienților oncologici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița!























Adaugă comentariu nou