Victor Știr: Războaiele Israelului și ”geloziile” unora

Știrea care s-a a auzit mai întâi a fost că Israelul a atacat Iranul, după aceea, schimbată, Statele Unite și Israelul…La auzirea primei vești ca și rememorarea evenimentelor că Israelul a atacat Iranul și în urmă cu niște luni, am fost iar mișcați de o logică cu care suntem obișnuiți, de nu care cumva chiar infestați. Dacă aproximativ zece milioane de locuitori dintr-o țară cu o suprafață cât abia trei județe românești atacă un stat precum Iranul care depășește 91 de milioane de locuitori și o suprafață de 1,648 milioane de kilometri pătrați e de mirare. În mod firesc, un stat mai mare îl atacă pe unul mai mic având siguranța că o să-l căpăcească; se înțelege că Israelul este altceva decât ceea știm despre războaie        și cu care operăm în mod normal. Și nu de azi de ieri, ci de la începutul istoriei sale.

Vestita luptă între David și Goliat, David, ciobănașul tinerel și firav, iar Goliat, uriașul spre care alții nu îndrăzneau să ridice ochii este paradigmatică, pentru raportul de forțe din războaiele în care a fost și este ”antrenat” Israelul. În războiul din 1967, Israelul a pus ”la pământ” armatele mai multor țări arabe, din vecinătatea cu care nu prea puteau să-și compare efectivele armate.
Și acum, iată, o repetiție a ”anomaliei” pe care am evocat-o cu stăruință, Israelul, cu spada ”încrucișată” tocmai cu Iranul. Cât de bogat o fi Israelul și cât de puternic, de ajunge în situațiile de a desfășura astfel de războaie, nu de voie bună.
Se zice: extremă necesitate!

 Orice s-ar spune, a provocat criza din Gaza, ținând seama de faptul că palestinienii se întăriseră atât de mult, încât peste un timp, pe care, probabil evreii l-au estimate, era de mai multe ori dificil să reziste unui  elan arab de a-i scoate din istorie pe urmașii lui Aavraam. Să se poată apăra și să-și salveze ființa națională. Nu o singură dată, Iranul s-a pronunțat ca intenție, pentru raderea Israelului de pe suprafața pământului, mai ales prin vocea fostului președinte Ahmadinejad care cu certitudine i-a mobilizat la maximum pe evrei, chiar fără să-și dea seama. Când i se transmite cuiva că i se va suprima existența, pentru așa ceva pregătind bomba nucleară, amenințatul încearcă toate mijloacele posibile pentru a bloca un astfel de uragan. Și Israelul o face din nevoie extremă. Dacă ar fi stat cu mâinile în sân numai doi ani de zile, soarta ar fi fost semnată, fără să mai poate face ceva. În condițiile realiste, date, Benjamin Netanyahu care are răspunderea apărării statului evreu a hotărât ce este de făcut, asumându-și toate riscurile personale și publice. Poate să i se spună că este corupt, și poate este, poate să i se spună că este terorist, însă el se socotește un luptător pentru supraviețuirea poporului său. Evident că, în condițiile date, riscurile sunt uriașe, începând cu pericolele la care este supus Israelul ca țară pe parcursul ostilităților. Locuitorii Țării Sfinte au suferit nespus, de la alarmele dese care cer ca în jumătate de minut să coboare în adăpost, până la nimicirea imobilelor, inclusiv locuințe pentru civili și pierderea de vieți omenești.

Gândul care ne ispitește, nu numai pe noi, este – dacă o țară de trei județe poate duce un astfel de război, ce-ar trebui să fim noi, atât de încercați de rele, în istorie, și uneori cu atâta determinare în inimi, să-i înlăturăm pe răuvoitorii noștri care fără rușine afundă și în prezent țara în crize? Numai că nu se poate! Nu avem statutul Israelului în lume, susținerea pe care o au din partea SUA și a altor state occidentale, și nici din partea structurilor financiare și de putere ocultă, mondiale. Nu ne asemănăm nici măcar cu sistemul elvețian de apărare, fiind stăpâniți și ”ghidați” de alții, deși aruncăm toată vina asupra poporului român votant, ignorând prestația ascultătoarelor „cozi de topor” care taie rădăcinile nației, începând cu zestrea materială și încheind cu cultura și golirea minții românului neatent de sine, prin propaganda străină. Zeci de ani, după 90, am fost bârfiți, de cei care doreau să ne stăpânească, în fel și chip până aproape că ne-au convins în ignoranța noastră că, străinii și GDS știu mai bine decât simțim noi.

S-o lăsăm! Comparația noastră cu Israelul este de supărare. Important este că suntem aproape de el (Israel), de vreme ce fostul președinte Shimon Perez spunea că ne-a luat în ”parohia” lui de la Gorbaciov, după cum a subliniat în câteva rânduri, citând descoperirea, istoricul, prof. univ. dr. Corvin Lupu, altfel, imagini cu chestiunea relatată de fostul președinte israelian găsindu-se pe You Tube.

Cum arată acum, lucrurile nu sunt deloc calme. Așteptăm să vină peste noi pacea, dar președintele Trump dorește doar capitularea Iranului fără condiții. Și până se vor hotărî persanii la aceasta, frică ne e că țara de sub bombe se face praf și pulbere.

Victor ȘTIR