34 de percheziții în Bistrița-Năsăud. Arme letale și muniție descoperite în Operațiunea Jupiter
Lun, 11/02/2026 - 16:00
Comunicat de presă IPJ BN
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noiembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, toate în județul Bistrița-Năsăud.
Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a 30 de persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2024, persoanele bănuite ar fi procurat ilegal, inclusiv din străinătate, arme letale și arme neletale, supuse autorizării, precum și muniție aferentă, dar și amortizoare pentru arme (dispozitive interzise) pe care ulterior le-ar fi deținut și folosit fără drept la acțiuni de braconaj cinegetic și alte operațiuni ilegale.
La percheziții au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 18 arme letale de vânătoare, dintre care 6 arme letale aflate în circuitul ilegal (provenite din trafic sau contrabandă) și 12 arme letale, deținute legal, dar care ar fi fost folosite la acțiuni ilegale. Totodată, a mai fost ridicată o armă neletală, supusă autorizării, 4 amortizoare, cartușe pentru arme letale, articole pirotehnice, precum și carne de vânat și trofee de vânătoare.
Tot în cursul zilei de astăzi, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând să fie conduse la sediul I.P.J. Bistrița-Năsăud pentru audieri.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul mai multor structuri județene de poliție, polițiilor municipală și orășenești, cu secțiile de poliție rurală arondate, al luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor și punerea în aplicare a măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citiţi şi:
- Opt persoane reținute în dosarul de deținere de arme și braconaj. Ce au descoperit polițiștii la percheziții
- Cinci percheziţii şi arme letale confiscate. Un bărbat din Ciceu Mihăiești, arestat
- Arme, cartușe deținute ilegal, materii explozive și trofee de vânat au fost ridicate de polițiștii din Bistrița-Nasăud
- Percheziţii pe Valea Ţibleşului. Doi bărbaţi, reţinuţi
- Șapte persoane, cu vârste între 17 și 62 de ani, reținute în dosarul armelor de la Leșu

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 10:59
Achizitie Lucrari BESS Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:46
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:45
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Yosif Anghelut -
Joi, 08:22
Sunt solist vocal si vreau sa particip ma acest concurs va mulțumesc!!!
siegel freiburger -
Mie, 14:21
Asa o naivitate, nici la partida Rrrrrrrrrrrrrrr...
cititor -
Mie, 13:25
Vai, domnule VT, ce faceți cu virgulele?! Dacă le-am accepta așa cum le administrați dvs., textul...
Aniversări
În ceas aniversar, urăm doamnei DACIANA MARIA NUŞFELEAN, șef Serviciu Management de Caz pentru Adulți din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine doamnei Maria Mirela Sângeorzan, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și...
Este o dată specială pentru doamna Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, care își aniversează ziua de...























Adaugă comentariu nou